Recalculare| Varianta britanică a coronavirusului este cu 30% mai contagioasă, nu cu 70%, cum se credea inițial
Varianta britanică a coronavirusului nu este cu 70%, ci cu 30% mai contagioasă, potrivit unui studiu pe scară largă efectuat în Regatul Unit și transmis pe Radio 1 de Koen Pouwels, economist în sănătate și epidemiolog la Universitatea din Oxford. „Este mai periculos după câteva săptămâni și va provoca mai multe decese”. Un alt studiu arată că vaccinul de la Pfizer/BioNTech poate fi eficient împotriva noii variante.
„Am constatat că varianta britanică se răspândește mult mai repede decât celelalte variante care există deja. Dacă luăm în considerare intervalul de timp care trece între două infectări succesive, observăm o rată de infecțiare mai mare cu 30% ”, sugerează Koen Pouwels.
„Este o rată mai mică decât credeam inițial, dar este totuși o proporție semnificativă”, continuă el. „Este foarte îngrijorător (…) Un virus care este cu 30% mai contagios, devine mai periculos după câteva săptămâni și provoacă mai multe decese decât o variantă care este cu 30% mai letală”.
„Fără diferențe în funcție de vârstă”
„Am căutat să vedem dacă putem găsi dovezi care să arate că cei mici sunt mai susceptibili de a fi infectați și de a se infecta reciproc. Nu vedem o diferență în funcție de vârstă. Varianta se transmite la fel de repede la copii, ca și la vârstnici, proporțional vorbind (…) Însă, la fel ca în cazul celorlalte variante pe care le avem în Marea Britanie, copiii sunt mai afectați în termeni absoluți. (…) Înseamnă că majoritatea infectărilor apar la copii, mai mult decât la vârstnici (…) Copiii aduc adesea virusul în case”.
„Cel mai important lucru este reducerea numărului de contacte. Asta înseamnă să intri mai rar în contact și pentru o perioadă mai scurtă de timp, să păstrezi o distanță mai mare și să porți mască. Există două epidemii în desfășurare. Una legată de varianta inițială și cealaltă legată de noile variante, care se dezvoltă în multe țări europene”, concluzionează Pouwels.
Rezultate încurajatoare pentru vaccinul Pfizer
Testele de laborator din Marea Britanie arată că vaccinul produs de Pfizer/BioNTech protejează împotriva noii variante, relatează agenția de presă Reuters. Rezultatele încurajatoare se bazează pe o analiză aprofundată a cercetărilor raportate de Pfizer săptămâna trecută. În timp ce testarea, la momentul respectiv, a oferit certitudinea eficacității împotriva unei mutații (N501Y), noi cercetări au identificat deja zece mutații din grupul de variante britanice (B117).
Sursa: 7sur7
Dacă ti-a plăcut articolul urmărește SmartRadio pe Facebook