Golf s-a trezit cu un cap de câine: senzaţia era că înoată într-o scăfârlie mult mai mare decât a lui.
Îl vegheau toţi cu compasiune, dar şi cu interes ştiinţific. Îşi aducea aminte vag de reproşurile pe care i le făcuse Marelui Preţios şi era convins că omisese câteva: „De ce nu căutăm continentul pierdut Mu? Sau manuscrisul pierdut al lui Descartes?…”.
„A pierdut Descartes vreun manuscris?” s-a neliniştit Charlie.
„Nu mă întrerupe!” l-a repezit Kilo. Acum simţea că în capul imens îi bubuie un gong: bhang! „Da, l-a pierdut din neglijenţa lui Leibniz… Am fi putut avea atâtea ţeluri măreţe…”.
„Ne-ai propus să jefuim un cazinou! Ce e măreţ în asta?” l-a înfruntat Charlie.
Bhang, bhang, bhang – gongul continua să bată în capul lui Golf. Amitra a găsit soluţia să-l învelească în pâsla unei poveşti: „Într-o zi, la marele nostru Milarepa s-a prezentat un hoţ pocăit. <Sunt cuprins de remuşcări cumplite> i-a spus. <Ce să fac?>. Milarepa l-a întrebat ce ştie să facă. <Nimic. Nu ştiu decât să jefuiesc>. <Foarte bine>, i-a răspuns iluminatul şi citez <Du-te într-un loc ferit şi jefuieşte-ţi toate percepţiile, apoi fură toate stelele şi planetele de pe cer şi dizolvă-le în pântecele neantului, adică în spaţiul atotcuprinzător al naturii minţii>”.
Golf era disperat: “Să-şi jefuiască percepţiile într-un loc ferit, după care să le dizolve în natura minţii care e în pântecele neantului…???. Înţelege cineva ceva?!”.
I-a răspuns India: „Eu înţeleg – o minte golită e oricând pregătită pentru orice”.
Dacă ti-a plăcut articolul urmărește SmartRadio pe Facebook