Urmând sfatul Amitrei, Charlie era preocupat să nimerească între două gânduri, ca să-şi poată suspenda mintea în meditaţie. Constata înciudat, la fiecare încercare, că e imposibil. Gândurile veneau, val după val, iar el aluneca pe deasupra lor, cum alunecă privirea peste talazurile mării.
Ceilalţi au rupt rândurile. Alfa era atent să audă, prin pereţii groşi, cântecul despre care ştia că se înfiripă pe acoperişul lumii în fiecare miez de noapte. Bravo cerceta inginereşte o morişcă de rugăciune. Delta se întorsese în firidă şi dădea impresia că picoteşte atârnat acolo. Echo se opintea să tragă spre el o tablă de lemn ţuguiată despre care i se spusese că e o filă dintr-o carte. Foxtrot cerceta încăperea, sărind de colo-colo şi oprindu-se doar cât să amuşine. Golf era fascinat de un fel de borcan cu magiun. Hotel se străduia să facă o gaură în pardoseală, reflectând la o strategie de evadare în grup. India încerca să-şi amintească o procesiune de fachiri, magicieni şi hipnotizatori, deşi nu era sigură că văzuse vreodată aşa ceva. Juliett făcea piruete, sperând să-şi prindă coada, asemenea şarpelui uroboros. Kilo măsura uşa masivă, verificându-i încuietoarea. Lima repeta cu înfrigurare mantra: „Fericiţi trăim, fără nelinişti, printre cei chinuiţi de angoasă”.
Marele Preţios şi Amitra se retrăseseră într-un colţ şi şuşoteau aprins. „Când ajungem să ne cunoaştem pe noi înşine (fiindcă de regulă ne suntem nişte străini), perora Amitra, „ieşim din chingile timpului şi spaţiului. Putem străbate într-o clipă o distanţă oricât de mare. Ne putem părăsi corpul, cu condiţia să nu uităm unde l-am lăsat. Dar cel mai bine e să ne păstrăm corpul în gând, ca – după ce-i coborâm vibraţiile – să-l putem materializa acolo am vrut să ajungem. Te asist când o să vrei să încerci, Mare Preţios”.
Dacă ti-a plăcut articolul urmărește SmartRadio pe Facebook