Ai fi zis că Charlie s-a dezmeticit primul după povestea păsării Garuda. Dar, cum de multe ori vorbea şi nedezmeticit, n-aveai cum să ştii niciodată dacă ceea ce spune a apucat să pătrundă: „Dacă pasărea asta ne aduce minţile înapoi, de pe oriunde le-am uitat, e bine. Înseamnă că mai avem o şansă. Dacă pentru asta ne-am cocoţat pe acoperişul lumii, ca să ne adunăm minţile, aşteptăm. Între timp am putea striga să ni se trimită ceva de mâncare. Sunt sigur că strigătul nostru va ajunge la urechile lungi ale lui Buddha”.
Amitra l-a privit cu compasiune: „Avem pe-aici un proverb – dacă eşti prea isteţ, poţi pierde esenţialul”.
A completat-o India: „… Cum ar fi că urechile lungi ale lui Buddha, reprezentate în statui, sunt semnul că a cedat lumea materială în schimbul lumii spirituale”.
„Înţeleg semnul, dar nu văd sensul. E prea complicat pentru mine” a tachinat-o Charlie.
India avea o răbdare nesfârşită: „Buddha a fost un prinţ, cu toate brizbrizurile rangului său. Inclusiv cu cerceii grei, care îi atârnau de urechi. Când s-a aşezat sub copac să mediteze despre suferinţă şi boală, şi-a scos pentru totdeauna cerceii şi a devenit un prinţ al minţii”.
„Zbura pe vremea aia şi pasărea Garuda?” s-a interesat Charlie.
„Suspendă-ţi propria minte şi vei înţelege”.
Şi în timp ce Charlie căuta, în încăperea unde se aflau, un loc de care să-şi suspende mintea, Amitra s-a îndurat de el: „Între un gând şi celălalt, există o punte. Acolo e locul…”.
Dacă ti-a plăcut articolul urmărește SmartRadio pe Facebook