Auzind despre morţi care se ridică şi umblă băţoşi de colo-colo, după ce au fost loviţi de trăznet, Echo n-a mai avut răbdare să asculte răspunsul siamezei telepate pe nume Amitra. Simţea că îi scapă esenţialul, că e gata să alunece de pe acoperişul lumii: „Templul Vindecării, Râul Fericirii, Podul de Peruzea… Nu vi se pare că străbatem mai multe realităţi, înfăşurate una într-alta?”.
Deşi nu-i adresase ei întrebarea şi nici nu era o întrebare, ci o constatare înfricoşată, Amitra s-a simţit obligată să-i oblojească spaima: „Chiar asta facem. Trăim mai multe adevăruri, ca să avem de unde alege. E treaba fiecăruia cum le aşază, înşirate sau împachetate unul într-altul…”.
Atârnat de raftul unei firide, Delta şi-a deschis aripile: „De când am ajuns aici, mă urmăreşte un glas dintr-o carte. Când, după o lungă şi istovitoare călătorie în căutarea dumnezeului lor, păsările lui Farid Attar au ajuns la destinaţie şi n-au găsit pe nimeni, glasul le-a dumirit – <Prezenţa divinităţii e o oglindă. Oricine intră în ea se vede pe sine însuşi>. Nu cumva ne-aţi adus până aici ca să ne împingeţi într-o oglindă?”.
(Cei unsprezece s-a grăbit să caute în biblioteca minţii lui cartea despre care vorbea liliacul sub acoperire. Şi-au ciulit, deci, urechile, fiindcă înţeleseseră că din carte se aude un glas).
Delta aştepta desluşirile siamezelor telepate şi ale motanului nostru, Marele Preţios. Iar pentru că nici Amitra şi cu atât mai puţin Zopa nu se grăbeau să-l lămurească, Marele Preţios a rupt tăcerea în mai multe fâşii, pe care le-a aşezat de jur împrejurul lor, ca şi când ar fi vrut să ascundă de urechile altora ceea ce urma să spună.
Dacă ti-a plăcut articolul urmărește SmartRadio pe Facebook