România, în topul celor mai frumoase locuri din lume de care te poți îndrăgosti în 2021
Cei pasionați de călătorii au făcut un top cu locuri pe care merită să le vizitezi în 2021. Te poți teleporta fie pe o plajă exotică, fie poți merge pe meleagurile României.
Dacă vrei să ai marea într-o parte și un castel de poveste în cealaltă parte, poți să dai o fugă în Țara Galilor de Sud. Poți străbate dealurile din zonă călare sau pe jos, te poți minuna de cerul înstelat, iar la final, pentru o gură de răgaz, te poți opri să bei o bere într-un pub.
În Insulele Mariane de Nord ai parte de golf, scubadiving sau poţi înota în lagună.
India şi Iranul sunt renumite pentru grand bazar şi pieţele de condimente. Vizitatorii spun că aici au întâlnit cei mai vorbăreţi şi curioşi oameni din lume.
Dacă ajungi în Egipt e musai să înnoptezi în deşert unde ai parte de cel mai senin cer. Dacă vrei să te caţeri pe pereţi de gheaţă poţi alege Islanda.
În insula Aruba din Caraibe ai parte de nisip alb şi poţi înota cu broaştele ţestoase. Andros din Grecia e renumită pentru plaje, dar şi pentru petreceri. După pandemie cu siguranţă va fi luată cu asalt de oamenii dornici de dans și voie bună.
Dacă vrei un apus senzaţional pe care să-l priveşti de pe placa de surf poţi merge în Peru.
România nu e de lăsat deoparte. Apare şi ţara noastră în acest top şi e recunoscută de vizitatori pentru satele pitoreşti şi ţuică, dar și pentru bunăstarea oamenilor.
Dacă ti-a plăcut articolul urmărește SmartRadio pe Facebook