Sinead O’Connor: Înregistrarea mea despre sinucidere, din 2017, a fost un adevărat strigăt de ajutor

Sinead O’Connor: Înregistrarea mea despre sinucidere, din 2017, a fost un adevărat strigăt de ajutor

Cântăreața Sinead O’Connor a explicat faptul că înregistrarea sa video despre sinucidere, din 2017, a fost un strigăt de ajutor.

Sinead O’Connor a vorbit despre problemele pe care le-a avut în ultimii ani, sâmbătă, în timpul unei emisiuni de televiziune.

„Am fost într-un pericol de moarte… Se întâmplau porcării în viața mea și am fost un pic dată peste cap chiar în perioada în care am fost supusă unei intervenții de histerectomie. Asta ar face pe oricine să își iasă din minți”, a spus cântăreața în vârstă de 53 de ani.

De atunci, cântăreața s-a convertit la religia islamică și a trecut la numele de Shuhada Sadaqat: ”Pot să râd acum despre momentele acelea, dar atunci era groaznic. Nu îmi place să sufăr”.

Vedeta a spus că zilele negre au trecut: ”Acum sunt în cealaltă direcție și s-a terminat, mulțumesc lui Dumnezeu. Lucrul cel mai bun atunci când o iei razna e că te faci bine. Așa că s-a dus”.

Totuși cântăreața a recunoscut și că se confruntă cu singurătatea și agorafobia, dar nu prea vorbește despre aceste lucruri.

Cântăreața irlandeză s-a confruntat cu tulburările nervoase pentru mulți ani și a recunoscut faptul că momentul cel mai dificil a fost atunci când a decis să vorbească în public despre problemele sale anunțând că de doi ani plănuiește să se sinucidă.

Sinead O’Connor, care a susţinut un concert şi în România, în 2009, a devenit celebră pe plan internaţional în 1990, graţie piesei „Nothing Compares 2 U”, extrasă de pe albumul „I Do Not Want What I Haven’t Got”. De-a lungul carierei, ea a primit numeroase premii, printre care două Billboard, trei MTV Video Music şi un Grammy.

Piesele semnate de Sinead O’Connor se aud la Smart Radio. Playlistul Smart Radio poate fi accesat aici https://www.smartradio.ro/radio/radio/ 

Foto Facebook

Dacă ti-a plăcut articolul urmărește SmartRadio pe Facebook