Tibi Ușeriu, pe locul 2 la Yukon Arctic după patru zile de concurs la Cercul Polar
Sportivul român Tibi Ușeriu, care participă la cursa de alergare Yukon Arctic, desfășurată în condiții extreme, de la Cercul Polar, este pe locul al doilea după patru zile de concurs. În continuare, atletul acuză probleme de sănătate.
Tibi Ușeriu și-a sunat prietenii din țară și le-a spus în ce condiții concurează la Yukon Arctic, spunând că „Un foc îi fericirea aicea … atâta tot!”, în condițiile în care ziua se înregistrează -34 de grade.
După patru zile de concurs, Tibi Ușeriu este pe locul al doilea, primul în cursă fiind un elvețian, care are un avans de patru ore.
Din cauza temperaturilor extreme, doar opt concurenți au mai rămas în cursă.
„Tibi zice doar atât: <Măi … îi cam frig …>, semn că încă nu s-a ajuns la <Tulai doamne cât e de frig>, deci un semn tare bun pentru noi. E tot pe locul 2, a ajuns la Carmacks, la kilometrul 277, cu 4 ore în urma elvețianului, deci a recuperat o oră de la punctul anterior”, spun susținătorii sportivului.
Tibi Ușeriu are în continuare probleme cu stomacul și nu poate mânca nimic, însă le-a spus celor din țară că a putut merge la magazin și a cumpărat multă mâncare și sucuri de fruct.
„Fizic și mental e ca o stâncă. Vorbește cu un calm de neînțeles pentru noi. Parcă acum ar fi pornit în cursă. Incredibil. E decis să își joace șansa până la capăt, dar în același timp, de fiecare dată când ne sună îl laudă pe elvețian… Da, este o luptă acolo, dar nu este o lupta între ei, este o luptă cu ei înșiși”, au mai spus cei cu care Tibi Ușeriu ține legătura zilnic
Încă din a doua zi de concurs, sportivul a spus că nu are forță, pentru că are probleme cu stomacul și nu poate mânca.
Anul trecut, Tibi Uşeriu a mers aproximativ 100 de kilometri în 24 de ore la temperaturi de -38 de grade Celsius, iar la a doua oprire, medicii care i-au făcut controlul de rutină l-au anunţat că trebuie să se retragă. A fost transportat cu elicopterul la spitalul din Whitehorse, Canada, pentru îngrijiri de specialitate, pentru că avea degerături.
Yukon Arctic Ultra 2020 se desfășoară în perioada 30 ianuarie – 7 februarie.
Dacă ti-a plăcut articolul urmărește SmartRadio pe Facebook