BAFTA 2020: Lungmetrajul „1917”, de Sam Mendes, marele câştigător
Lungmetrajul „1917”, de Sam Mendes, a fost, cu şapte trofee, marele câştigător la ediția de anul acesta, a 73-a, a premiilor industriei de film britanice – BAFTA -, care au fost decernate duminică seară, la Londra, potrivit The Guardian.
Drama de război regizată de Sam Mendes a primit premiile BAFTA pentru cel mai bun film şi cel mai bun regizor, la o gală ai cărei organizatori au fost aspru criticaţi pentru lipsa de diversitate. „1917” a mai primit premiile BAFTA pentru cel mai bun film britanic, cel mai bun sunet, cea mai bună scenografie, cele mai bune efecte speciale și cea mai bună imagine.
În mod nesurprinzător, premiile pentru cele mai bune roluri principale le-au primit Renee Zellweger, pentru „Judy”, și Joaquin Phoenix, pentru „Joker”. Zellweger, aflată la al treilea trofeu BAFTA, și Phoenix au primit majoritatea premiilor importante din acest sezon cinematografic.
Academia de film britanică s-a confruntat cu o reacție negativă încă de când a anunțat nominalizările la premiile BAFTA pe 2020, întrucât au fost selectați doar actori caucazieni, Scarlett Johansson și Margot Robbie având chiar câte două menționări. Anunțul despre nominalizările la premiile Academiei de film britanice pe 2020 a fost aspru criticat.
Margot Robbie a primit două nominalizări, pentru rolurile din „Bombshell” şi „Once Upon a Time… in Hollywood”, iar Scarlett Johansson, pentru interpretările din „Jojo Rabbit” și „Marriage Story”.
Nu numai actorii de culoare au fost omiși la ediția de anul acesta a premiilor BAFTA, ci și regizoarele. Sam Mendes („1917”), Martin Scorsese („The Irishman”), Todd Phillips („Joker”), Quentin Tarantino („Once upon a time.. in Hollywood”) și Bong Joon-ho („Parasite”) şi-au disputat anul acesta premiul BAFTA pentru regie.
Controversa #BaftasSoWhite a fost amintită de Joaquin Phoenix în discursul său de acceptare a premiului. Actorul a spus că apreciază trofeul, dar are sentimente contradictorii, „pentru că atât de mulţi dintre colegii lui actori care merită nu au acest privilegiu”. „Cred că trimitem un mesaj clar oamenilor de culoare, acela că nu sunt bineveniţi aici, oameni care au contribuit atât de mult la mediul şi industria noastre”, a mai spus Phoenix.
Şi prinţul William, preşedintele BAFTA (British Academy of Film and Television Arts), a făcut aluzii la această controversă, spunând că nu este pentru prima dată când „ne găsim vorbind din nou despre nevoia de a face mai mult pentru a asigura diversitatea în industrie şi în procesul de premiere. Acest lucru pur şi simplu nu poate fi corect astăzi, în această epocă”.
Acesta a mai spus că oficialii BAFTA îi împărtășesc frustrările și continuă să lucreze „neobosiți” pentru a se asigura că sunt descoperite și sprijinite talentele creative. Acesta a adăugat că procesul de premiere va fi reevaluat.
Regizorul neozeelandez Taika Waititi, care a primit premiul pentru cel mai bun scenariu, al filmului „Jojo Rabbit”, a vorbit și el despre subiectul arzător. „Venind din colonii, a fost bine să iau puțin din aurul vostru și să îl duc înapoi unde îi este locul”, a spus acesta.
La aceeași gală, „Joker”, de Todd Phillips, care conducea în topul nominalizărilor, cu 11, a mai primit premiul pentru cea mai bună coloană sonoră și cel pentru cea mai bună distribuție, acordat în premieră anul acesta.
Premiile pentru roluri secundare au fost primite de Brad Pitt, pentru interpretarea din filmul lui Quentin Tarantino „Once Upon a Time in Hollywood”, și de Laura Dern, pentru partitura din producția Netflix „Marriage Story”.
Ceremonia, care a avut loc la Royal Albert Hall şi a fost prezentată anul acesta de Graham Norton, a fost un eveniment carbon neutru, după cum au anunţat organizatorii, care au renunţat la coşurile cu cadouri pentru nominalizaţi şi au folosit un covor roşu reciclabil, însă au inclus în meniu un preparat din carne. Organizatorii au urmat ceea ce a devenit deja o tendință în acest sezon al trofeelor cinematografice. Astfel, gala Globurilor de Aur și cea a Sindicatului actorilor americani au servit meniuri exclusiv vegetariene, iar Academia de film americană, care decernează Oscarurile, a anunţat că va servi la banchetul organizat în mod tradițional după ceremonie un meniu 70% vegetarian.
Maşinile care au adus vedetele la gala BAFTA au fost electrice, iar covorul roşu, reciclabil, a fost luminat cu becuri economice.
Coşurile cu cadouri, pe vremuri umplute cu sticle de şampanie şi produse de înfrumuseţare scumpe, au fost înlocuite cu portofele ecologice umplute cu vouchere.
De asemenea, produsele din plastic de unică folosință au fost interzise, iar organizatorii au rugat oaspeții să se gândească de două ori la ținutele lor și să aleagă haine pe care le-au purtat și în alte ocazii sau semnate de designeri eco.
Lungmetrajele „Roma”, de Alfonso Cuaron, şi „The Favourite”, de Yorgos Lanthimos, au fost marile câştigătoare la gala BAFTA (British Academy of Film and Television Arts) 2019. Astfel, drama în alb şi negru „Roma” a fost desemnată cel mai bun film al anului, dar şi cel mai bun lungmetraj într-o limbă străină alta decât engleza, în timp ce „The Favourite” a primit șapte trofee, printre care cel pentru cea mai bună peliculă britanică.
Dacă ti-a plăcut articolul urmărește SmartRadio pe Facebook