Unul din cele mai vechi poduri din țară, construit pe vremea lui Cuza, dărâmat de nepăsare
Între Câmpina și Bănești, peste râul Doftana, exista un pod din vremea domnitorului Alexandru Ioan Cuza. Un pod cu nouă arcade, din vremea primului proiect de șosea națională ce ducea către Transilvania. Vineri dimineață, podul lăsat în paragină s-a prăbușit. Dispariția i-a fost grăbită de debitul crescut de apă din ultimele zile.
De 5 zile, Barajul Paltinu a început să fie golit la un debit mai mare decât de obicei. „Practic, au dat drumul la baraj atât de tare că au dărâmat podul”, spune Matei Ietam, inginer și fondator al Re:Rise – Asociația pentru Reducerea Riscului Seismic.
Localnicii au încercat să salveze podul: „Acum câteva luni, împreună cu o mână de câmpineni și nu numai, am început demersurile pentru alcătuirea dosarului pentru clasarea sa ca monument istoric. Podul trebuia salvat – existau discuții cu Institutul Național al Patrimoniului și cu Ambulanța pentru Monumente – Muntenia Nord, iar în primăvară urma să scanăm 3D podul și să depunem dosarul de clasare.
Sunt tare curios cine și dacă va răspunde cineva pentru lucrul ăsta. Noi, societatea, ne-am pierdut definitiv o parte din istorie – un bun cu o valoare patrimonială de netăgăduit. Plătește cineva pentru această evidentă eroare de proporții inestimabile?”, a scris Matei pe Facebook.
Foto: Bănești Prahova
Dacă ti-a plăcut articolul urmărește SmartRadio pe Facebook