S-au dezmeticit în scrâşnetul roţilor de rugăciune, dar s-au îngrozit crezând că au fost răpiţi din nou de Coperţile Negre ale lui Yavuz paşa: erau înconjuraţi de pisici negre care îi urmăreau încruntate. Înainte de a murit de frig ar fi murit de frică, dacă motanul, Marele lor Preţios, n-ar fi recunoscut-o pe una dintre ele. „Onorabilă Amitra!” a strigat bucuros către siameza care părea lidera haitei.
„Bucurie!” i-a răspuns felina (al cărei nume însemna „ambrozie”), însă în glasul şi mimica ei nu se citea nici urmă de exuberanţă.
„Bucurie!” a îngânat-o motanul nostru, pătruns de respect şi de admiraţie. „N-o văd pe Zopa”.
Din haită s-a desprins o siameză care-şi onora pe deplin numele – „Fiara”. Încordată ca un arc şi cu privirea ca un aruncător de flăcări, Zopa a salutat în felul ei: „Iată-mă-s!”.
Cei 12, botezaţi după alfabetul fonetic al NATO (Alfa, Bravo, Charlie, Delta, Echo, Foxtrot, Golf, Hotel, India, Juliett, Kilo, Lima), nu erau deloc liniştiţi. N-aveau de unde să ştie că gazdele lor cu înfăţişare războinică n-au aflat că şoarecii sunt comestibili.
Au apucat să-şi ridice privirea spre cer: stelele erau atât de aproape şi atât de luminoase, încât puteau fi linse ca zahărul candel. Apoi au fost conduşi ca sub pază (cel puţin aşa li se părea) pe nişte coridoare cărora le simţeau nu atât răcoarea cât mirosul puternic – acel amestec de tămâie, smirnă şi seu de iac. Îşi repetau în minte mantra pe care o primiseră la plecare „Fericiţi trăim, fără nelinişti, printre cei chinuiţi de angoasă”. Doar că dintre fiinţele – prezente sau plecate – pe care urmau să le întâlnească nici una nu părea chinuită de angoasă.
Dacă ti-a plăcut articolul urmărește SmartRadio pe Facebook