„Nu ne permitem luxul de a rămâne în meditaţie trei ani, trei luni şi trei zile. Nici măcar trei zile” a obiectat Charlie.
„Asta spun şi eu. Dar sunt datoare să prezint toate variantele pe care le cunosc” a replicat tăios India.
Motanul simţea că India mai are ceva de spus şi nu ştia cum. Ceva doar pentru urechile lui, aşa că s-au retras într-un colţ şi a ascultat-o ciulind bine urechile.
India îi vorbea rar, cu grijă să nu alunece pe cuvinte: „Dacă noi vom reuşi să ne ridicăm frecvenţa vibraţiilor, devenind asemenea fantomelor înfometate, ca să putem străbate aproape cu viteza gândului, o să ne ciocnim de alte fantome – acoperişul lumii e plin. Important e să nu ne tulburăm în preajma lor. În sihăstrii, asceţii se joacă uneori cu propriile fantome. Ele nu sunt nici primejdioase, nici curioase ca altele. Magicienii se distrează creând o groază de fantome urâcioase – de oameni, dar şi de obiecte sau animale – iar uneori le scapă de sub control. E bine de ştiut că doar gura e de ele – un pumnal-fantomă nu taie niciodată. Mai bântuie aşa-numitele emanaţii, care pot fi uşor confundate cu fantomele. Sunt dubluri ale zeităţilor sau ale iniţiaţilor, dar nu sunt dedublări. E ca şi cum un îndrăgostit îşi concentrează gândurile asupra fiinţei iubite şi gâdurile construiesc un fel de fum neliniştit, dar care se împrăştie repede. Periculoase pentru călătoria noastră sunt doar peisajele-fantomă, izvorâte din mintea misticilor. Va trebui să învăţăm să le deosebim de cele reale şi încă nu ştiu cum”.
Motanul şi India se priveau îngrijoraţi. Molima închidea porţile Pisicopolelui, iar ei trebuiau să se grăbească, dacă voiau să mai apuce să se strecoare dincolo.
Dacă ti-a plăcut articolul urmărește SmartRadio pe Facebook