În Pisicopole mijea una dintre acele zile prin care trec îngeri.
Rabbi Lempel l-a luat în palmă pe Charlie, cel care nu ştia de ce se împiedică mereu de cifra şapte, şi l-a ridicat deasupra capului. Nu-i vorbea doar lui, părea – ca de obicei – că îşi vorbeşte în primului rând sieşi: „Şapte sunt cuvintele primului verset al Torei, în a şaptea zi a săptămânii cade Shabbatul, şapte sunt legile lui Noe, câte şapte se adună îngerii în cete, şapte sunt patriarhii, şapte – matriarhele, şapte braţe are Menora, candelabrul din Templu, şapte zile a durat fiecare dintre plăgile abătute asupra Egiptului, şapte zile durează marile sărbători, şapte ochi are piatra sculptată de Dumnezeu din viziunea profetului Zaharia, la a şaptea încercare au căzut zidurile Ierihonului, şapte sunt binecuvântările de nuntă, şapte – zilelele de doliu. Ce-am fi, dacă nu ne-am îmbăia necontenit în această cifră? Ea iese ca un abur din a şaptea literă a alfabetului – zayin. Şapte e cifra absolută, iar şaptezeci simbolizează lumea întreagă… Vă doresc ca viaţa voastră să vibreze armonios, ca un heptacord. Şi nu uitaţi că fiecare gând al vostru iscă un gând în cer, fiecare mişcare a voastră are perechea în oglinda de sus, iar dacă scrieţi un cuvânt aici, în cer se scrie acelaşi cuvânt”.
Apoi, bătrânul s-a aplecat asupra Cărţii, iar Cartea l-a înghiţit şi s-a închis.
Cei treisprezece simţiseră lungul monolog al lui Rabbi Lempel ca pe un mesaj de rămas bun. Le dăduse merinde pentru drumul lung care îi aştepta. Şi poate că nu întâmplător alesese ziua aceasta, ziua în care, prin Pisicopole treceau îngeri. Nu ştiau încotro o vor apuca, însă toţi se simţeau împinşi înainte, spre o destinaţie scrisă în povestea lor. Era de ajuns să-şi facă puţin curaj ca să întoarcă pagina.
Dacă ti-a plăcut articolul urmărește SmartRadio pe Facebook