Au deschis uşa cu teamă. În prag se afla un şobolan între două vârste – o figură cât se poate de ştearsă, dacă nu-i observai privirea care îi fugea neobosit în toate părţile.
S-a prezentat vorbind şoptit, ca şi când identitatea sa ar fi fost un mare secret: „Numele meu e Ispiyonciu şi nu mă aflu întâmplător aici. Am venit cu o misiune”.
Nimeni nu-şi închipuia că le zgâriase la uşă din greşeală, doar era unul dintre teritoriile consacrate ale Bibliotecarului Eretic.
„M-a trimis El” (apăsă prenumele, ridicându-şi ochii spre tavan). „Am adus un mesaj de maximă importanţă şi confidenţialitate”.
S-au întrebat de ce domnul Ispiyonciu nu alesese să intre pe oriunde altundeva decât pe uşă, dar se aflau în Hotel Pera, vechiul bărlog al spionilor de pretutindeni şi nimic n-ar fi trebuit să le pară scos din ţâţâni.
„Sunteţi urmăriţi de Coperţile Negre ale lui Yavuz Paşa…”.
Nu le spunea nimic nou şi o clipă fiecare s-a gândit cum să scape mai repede de ciudatul mesager.
„Sunteţi urmăriţi şi de poliţie, ca ultimii care l-aţi văzut în viaţă pe regretatul sultan Altan”.
La asta chiar nu se aşteptau. Cei treisprezece au început să se foiască.
Ispiyonciu a continuat imperturbabil: „Coperţile Negre nu pot pătrunde aici, dar Hazvan Polisi poate sparge uşa oricând. El m-a însărcinat să vă duc într-un loc mai sigur. Dar nu înainte de a semna Pactul”.
Dacă ti-a plăcut articolul urmărește SmartRadio pe Facebook