Cine a spus că frica e mama cruzimii pare să se fi înşelat, cel puţin în privinţa motanului şi a celor 12 discipoli ai săi. Pe de altă parte, nimeni nu e sortit să trăiască o frică fără sfârşit.
Se strânseseră pe consola Biedermeier. Vechea maşină de scris Underwood le dădea un inexplicabil sentiment de siguranţă.
Nu-l urau pe Bibiotecar. Citiseră undeva că ura e un eşec al imaginaţiei, iar ei erau închipuirea însăşi.
Studiau claviatura sidefie a maşinii de scris, când Faust efendi a izbucnit triumfător: „Ştiu! Mi-am amintit! Ne-am cunoscut în Expresul de Stambul!”.
Bibiotecarul Eretic, care dăduse impresia că e foarte preocupat să-şi numere penele, a întrebat fără prea mult interes: „În Orient Expres?”.
„Nu, nu, în Expresul de Stambul: Paris-Ostende-Köln-Viena-Belgrad-Istanbul…”.
„Vrei să spui că ne-am cunoscut într-un roman de Graham Greene?”.
„Unde altundeva?” s-a arătat sincer mirat Faust efendi.
Înfigându-şi mai adânc ghearele în spătarul fotoliului de catifea grena, Bibiotecarul era decis să pună lucrurile la punct: „Uite ce e, Faust efendi. Eu sunt al naibii de real, în oricare dintre avatarurile mele. Oare nu se spune că înşelătoria mea cea mai mare e să vă conving că nu exist? Bieţii de voi, zămisliţi din chirpiciul cuvintelor n-aţi înţeles că nu depindeţi doar de bunăvoinţa Povestitorului, ci şi de voinţa mea de a nu vă răstălmăci. În rest timpului, atârnaţi de bunul plac al unor parşive semne de punctuaţie”.
Dacă ti-a plăcut articolul urmărește SmartRadio pe Facebook