A doua izolare va fi mai greu de îndurat. „Oamenii nu si-au revenit încă după prima”
Catherine Tourette-Turgis este psiholog și director al secției de pacienți de la Universitatea Sorbona. Aceasta subliniază, printre altele, importanța consultațiilor medicale în timpul unei noi izolări.
Anxietate, depresie, idei de suicid… Prima izolare a avut consecințe semnificative asupra sănătății mintale a oamenilor. Ar trebui să ne temem de o înrăutățire a acestor simptome odată cu sosirea unei noi izolări?
„Acest nou episod vine în momentul în care abia ne revenim după prima închidere”, analizează Catherine Tourette-Turgis. „Oamenii nu sunt încă vindecați”.
Izolarea e „mai greu de trăit”
Din martie, de exemplu, administrarea de anxiolitice a crescut cu 10% în Franța. „Acestea nu sunt tratamente pe care le oprim așa usor”, subliniază specialistul. „Anxietatea nu dispare peste noapte”.
La aceasta se adaugă climatul social mai tensionat decât acum câteva luni. „Nu suntem în aceeași configurație”, spune Catherine Tourette-Turgis. „În timpul primei izolări a existat coeziune, solidaritate, ritualuri la ora 20… Acum observăm o divizare în rândul populației și o pierdere a încrederii în gestionarea crizei de sănătate”.
„Chiar dacă este mai ușoară, această izolare este mai dificil de trăit”, continuă ea. „Odată cu micșorearea zilelor, cronobiologia este, de asemenea, diferită”.
„Trebuie să consultăm medicul”
Cu toate acestea, nu se pune problema pierderii speranței. „Este foarte important să prevenim riscurile de sinucidere”, insistă Catherine Tourette-Turgis. „Știm că funcționează”.
De la primele simptome – probleme de somn, plictiseală, pierderea interesului, îngrijorări excesive, tendință de izolare, comportament de dependență etc. – medicul recomandă să nu așteptăm și să consultăm medicul generalist. „Nu ar trebui să ezitați să apelați la toate liniile de asistență. Principalul lucru este să puteti vorbi”.
Sursa: Le Parisien
Dacă ti-a plăcut articolul urmărește SmartRadio pe Facebook