Alegeri SUA| „Câștigător sau învins, Donald Trump a schimbat deja lumea”

Director european al Consiliului Atlantic, un grup de reflecție din Washington, Benjamin Haddad este autorul cărții „Paradisul pierdut. America lui Trump și sfârșitul iluziilor europene „(Grasset, 2019). Articol scris de acesta pentru Le Figaro.

La momentul scrierii acestor rânduri, statele « ruginite » ale centurii Rust Belt, Michigan, Pennsylvania, Wisconsin, își numărau ultimele buletine de vot pentru a departaja un scrutin mult mai strâns decât au prezis experții și sondajele. Încă o dată, alegerile vor fi determinate de acei alegători ai unei clase muncitoare albe, victime ale dezindustrializării, ale concurenței asiatice, care oferise victoria în urmă cu patru ani lui Donald Trump, electorat sensibil la discursul protecționist și antiglobalizare al actualului președinte.

Joe Biden este în continuare favoritul pentru a câștiga alegerile prezidențiale din SUA, dar ultimii patru ani și aceste alegeri indecise vor lăsa o moștenire care nu ar trebui să-i lase pe europeni indiferenți. Câștigător sau învins, Donald Trump a schimbat lumea și relația Statelor Unite cu aceasta. Va fi servit ca accelerator și revelator al tendințelor profunde. America își abandonează treptat universalismul, comportându-se ca o putere normală care își apără interesele pe o scenă internațională fragmentată, într-un sistem multilateral inoperant, punând capăt speranțelor globalizării triumfătoare și epocii post-război rece. În Orientul Mijlociu, în Asia, în relația transatlantică, miturile cancelariilor diplomatice au fost spulberate. Într-un interviu acordat publicației Financial Times în 2018, Henry Kissinger l-a descris pe Trump drept una dintre acele figuri „care apar din când în când în istorie pentru a marca sfârșitul unei ere și a o obliga să renunțe la vechile pretenții. Nu înseamnă că își dă seama sau că a luat în considerare alternative„. În multe aspecte, anii Trump îl vor lega pe Biden.

Joe Biden a militat împotriva bilanțului de politică externă al lui Trump, învinuindu-l pentru ostilitatea față de alianțele tradiționale și apropierea de adversarii autoritari ai Americii, precum Rusia. Fără îndoială, următoarele săptămâni ale unei administrații Biden ar marca o îmbunătățire a relațiilor transatlantice: o revenire la acordul climatic de la Paris, discursuri minunate asupra valorilor comune, NATO etc. Candidatul Biden chiar a promis un „summit al democrațiilor” în primele luni ale mandatului său. Administrația sa nu ar arăta ostilitatea ideologică față de Uniunea Europeană arătată de președintele Trump. În timp ce disputele comerciale privind subiecte precum Gafa vor continua, probabil că nu vom vedea aceeași instrumentalizare a armei tarifare în relația transatlantică. Cu toate acestea, noua hartă electorală americană și succesul candidaților populiști din ambele tabere, de la Trump la Bernie Sanders, au forțat elitele americane să realizeze consecințele negative ale acordurilor de liber schimb asupra anumitor regiuni.

Oare europenii pot lăsa siguranța cetățenilor lor în mâinile câtorva zeci de mii de alegători din Pennsylvania, la fiecare patru ani?

Mandatul lui Trump a pus capăt mitului „convergenței” Chinei, ideea deschiderii politice care ar fi urmat liberalizării economice a țării. Era speranța celor care, la fel ca Joe Biden, susținuseră integrarea Chinei în OMC: să facă din Beijing un actor responsabil în relațiile internaționale. Înăsprirea autoritară a regimului sub Xi Jinping, ambițiile geopolitice anunțate de „noile drumuri de mătase”, abuzurile în comportamentul comercial precum minciunile din primele săptămâni ale pandemiei au spulberat aceste speranțe. Biden, mult timp în favoarea unei cooperări prudente cu Beijingul, la fel ca o mare parte din elita SUA, îl numește astăzi pe liderul chinez „tâlhar”. Doctrina strategică a administrației Trump, care și-a asumat „o mare concurență de putere” cu Beijingul, face acum obiectul consensului bipartizan la Washington. O administrație Biden va plasa, de asemenea, rivalitatea strategică cu China în centrul priorităților sale și va aștepta, în acest sens, o aliniere a europenilor la nivel comercial, tehnologic sau militar.

În Orientul Mijlociu, cine se poate îndoi că politicile lui Donald Trump au făcut din nou cărțile regionale? Joe Biden nu va muta, cu siguranță, Ambasada SUA în Israel la Tel Aviv. Mulți comentatori au prezis o conflagrație regională dacă Ierusalimul ar fi recunoscut ca fiind capitala Israelului. Nu s-a întâmplat. Dimpotrivă, administrația Trump a profitat de apropierea dintre puterile arabe sunnite, în jurul Arabiei Saudite și Emiratelor Arabe Unite și Israel, în fața amenințării iraniene comune, de a semna acorduri de recunoaștere reciprocă, din nou un bilanț durabil. Experții au prezis imposibilitatea unor astfel de acorduri fără un proces de pace israeliano-palestinian. Metoda tranzacțională și echilibrul de putere stabilit cu Iranul (brutal, așa cum a arătat moartea generalului Soleimani) a funcționat mai bine decât politicile predecesorilor săi.

În cele din urmă, președinția lui Trump a dezvăluit limitele relației transatlantice, din nou un accelerator al dezinteresului marcat al lui Obama față de Europa și problemele sale de securitate, de exemplu în Siria. Oare europenii pot lăsa siguranța cetățenilor lor în mâinile câtorva zeci de mii de alegători din Pennsylvania, la fiecare patru ani? În Libia, în estul Mediteranei, în fața Turciei, în fața terorismului, Europa are propriile provocări de securitate și trebuie să-și ofere mijloacele necesare, pentru a-și asuma puterea. Trump a schimbat lumea; le revine europenilor să nu devină ultimii gardieni ai lumii de ieri.