Diego Maradona va fi supus unei operații pe creier în această noapte
Fostul star argentinian va fi supus unei operații pe creier.
Diego Maradona, fostul idol al fotbalului argentinian, a fost internat luni (2 noiembrie) într-o clinică privată din La Plata, la sud de Buenos Aires, pentru examinări medicale, a informat presa locală. Potrivit mai multor canale mass-media argentiniene, această spitalizare nu are nicio legătură cu pandemia de coronavirus sau cu starea sa fizică, ci mai degrabă cu starea sa psihică.
În prezent director tehnic al clubului local (Gimnasia & Esgrima La Plata), Maradona insistase vineri să conducă antrenamentul, în ziua împlinirii a 60 de ani, dar nu părea în formă și mergea cu greu. A stat doar câteva minute pe teren, înainte de a se retrage cu ajutorul asistenților săi.
Între timp, starea acestuia s-a agravat, a suferit un accident vascular cerebral și va fi supus unei intervenții chirurgicale pentru a-i înlătura un cheag de sânge de pe creier, potrivit presei locale. Operația va dura în jur de șase ore.
Medicul lui Maradona afirma în cursul zilei de astăzi că acesta suferă de anemie și depresie, dar că starea lui s-a îmbunătățit.
Sursa: Mirror
Dacă ti-a plăcut articolul urmărește SmartRadio pe Facebook