Austria| Noi restricții intră în vigoare săptămâna viitoare. Vizierele sunt interzise, masca trebuie ajustată și legată cât mai strâns
Foto: Cancelarul Austriei, Sebastian Kurz
Începând cu 2 noiembrie, toate spațiile publice, fie că reprezintă centre culturale, teatre, cinematografe sau restaurante și baruri, vor fi închise. Școlile și grădinițele funcționează cu program normal, respectând regulile de prevenție, dar liceele și universitățile fac exclusiv cursuri la distanță. Adunările, nunțile, evenimentele sunt iterzise. Sporturile profesioniste se pot desfășura, dar fără spectatori.
În plus, autoritățile austriece au stabilit că, începând cu 7 noiembrie, vizierele sunt interzise, iar masca este obligatorie în toate spațiile publice. Aceasta trebuie ajustată în așa fel încât să nu permită schimbul de aer prin eventualele breșe rezultate din purtarea neglijentă. Cu alte cuvinte, trebuie strânsă cât mai bine, acoperind gura și nasul.
Vizierele sunt permise doar celor care, din motive de sănătate, nu pot purta o mască.
Distanța obligatorie de un metru trebuie respectată cu strictețe în toate spațiile publice, fie ele exterioare sau interioare.
Masca, oligatorie la muncă
La locul de muncă, angajații trebuie să respecte distanțarea, acolo unde nu există alte măsuri de protecție (pereți despărțitori). Dacă niciuna dintre cele două condiții nu pot fi aplicate, masca devine obligatorie.
Spre deosebire de alte țări europene, magazinele cu produse neesențiale rămân deschise, dar nu pot primi mai mult de o persoană / 10 metri pătrați. Saloanele de înfrumusețare își pot continua activitatea, respectând normele sanitare.
Sursa: Heute
Dacă ti-a plăcut articolul urmărește SmartRadio pe Facebook