Nici n-a apucat bine Kedi efendi să realizeze că în faţa sa, ciugulind tacticos mei roşu, nu era nici Dresorul de Şobolani, nici corbul pitic în care locuia acesta, că i-a şi citit gîndurile: „Chiar crezi c-aş fi Bibliotecarul Eretic deghizat? Nu-mi place adjectivul. Neortodox? Poate. Nonconformist? Mai treacă-meargă. Rătăcit? Cu siguranţă! Rătăcit în Pisicopole. Cum m-ai recunoscut?”.
Kedi efendi nu reuşea să articuleze nici măcar un icnet. Şi nici nu ştia cât să fie uimit şi cât înfricoşat. Înţelegând că Bibiotecarul îi citeşte gândurile cum ai citi paginile unei cărţi scrise cu litere de-o şchioapă, a încercat din răsputeri să-şi golească mintea de tot.
În ochiul îndreptat spre motanul nostru, Bibliotecarul Eretic avea o scânteie de ironie: . „Urmează să te întrebi de ce Şobolanul de Cursă Lungă v-a trimis tocmai la mine. Mai exact, a profeţit că veţi ajunge sub aripa mea. Întreabă-i pe agenţii tăi, obişnuiţi cu terfeloagele…”.
Motanul nostru părea că reuşise performanţa: n-avea nici un gând, cu atât mai puţin să întrebe pe cineva ceva.
A răspuns Delta, fără să-l privească pe Bibliotecar: „Şobolanul de Cursă Lungă a presupus că, atunci când nu te salvează Dumnezeu, n-ai încotro şi eşti obligat să te adresezi diavolului”.
Bibliotecarul a pufnit cu dispreţ: „Un răspuns demn de sfătuitorul de taină a lui Yavuz Paşa. Aşa cum Povestitorul care v-a inventat şi vă povesteşte nu e Dumnezeu, nici eu nu sunt chiar diavolul. Sau poate că sunt chiar diavolul, dar nu-mi fac un titlu de glorie din asta. Însă voi păstra bunele obiceiuri. O să vă salvez, cu condiţia să-mi oferiţi ceva în schimb”.
Dacă ti-a plăcut articolul urmărește SmartRadio pe Facebook