„Am intrat în al doilea val”, spune directorul de sănătate publică din Canada. „Trebuie să lucrăm împreună”
Quebec, provincia cea mai afectată de epidemia de coronavirus din Canada, a intrat în „al doilea val”, a avertizat luni directorul național de sănătate publică, anunțând aproape 600 de cazuri într-o singură zi. Quebec, care are peste 8 milioane de locuitori, a înregistrat 586 de cazuri noi într-o singură zi, o cifră fără precedent de la sfârșitul lunii mai.
Numărul pacienților noi, aproximativ o sută la sfârșitul lunii august, a continuat să crească, dar numărul deceselor a rămas stabil (între zero și șase pe zi).
„Suntem în al doilea val”, a avertizat directorul național de sănătate publică, dr. Horacio Arruda, spunând că este „foarte, foarte, foarte îngrijorat de situație”.
„Acest al doilea val poate fi transformat într-un val mai mic decât ceea ce am experimentat anterior, dar dacă nu depunem toate eforturile, situația ar putea deveni chiar mai gravă”, a avertizat dr. Arruda, în timpul unei conferințe de presă. „Dacă vrem să petrecem Crăciunul cât mai normal, oamenii trebuie să lucreze împreună. Acest lucru este important.”, a spus el, considerând că situația este „gravă peste tot în Quebec”.
Autoritățile au cerut locuitorilor să limiteze contactul la minimum pentru a preveni răspândirea virusului. Petrecerile și adunările private ar trebui evitate.
Întrunirile private permise în interiorul caselor au trecut de la 10 la 6 persoane, întrucât cele două orașe principale ale provinciei, Montreal și Quebec, au intrat în alertă portocalie, penultimul nivel.
Provincia vecină și cea mai populată din Canada, Ontario, a înregistrat 425 de cazuri noi.
Canada a înregistrat până acum 144.000 de cazuri de coronavirus și 9.260 de decese.
Dacă ti-a plăcut articolul urmărește SmartRadio pe Facebook