Sultan Altan avusese dreptate: n-a trecut mult şi, în întunericul care îi acoperise ca o prelată umedă, a sticlit secera unor gheare, iar un glas răguşit ca de vardist de noapte a somat scurt: „Nu mişca!”.
Nu se mişcase nici unul de când fluxul i-a scuipat pe Insula Ţuguiată.
Abia când cotoiul negru ca un tăciune stins, invizibil în beznă, s-a apropiat de ei şi i-a numărat a constatat că sunt doi. A răcnit ca un apucat: „Iscoade sau naufragiaţi?”.
Pentru că sultan Altan nu se cobora să răsundă unui personaj atât de insignifiant, l-a rugat pe Kedi efendi: „Spune-i că nu suntem nici una nici alta. Suntem oaspeţii Coperţilor Negre”.
În faţa brutei pe care a poreclit-o imediat „Gheare”, Kedi efendi a procedat cum a crezut mai potrivit: „Luminăţia sa, sultanul Altan, căruia te sfătuiesc să i te închini cu smerenie, a poposit pe această insulă ca invitat de vază al şefului Coperţilor Negre”.
Dar Gheare nu s-a arătat deloc impresionat, ba era chiar obraznic: „Nu ştiu să fiţi aşteptaţi. Yavuz paşa nu primeşte oaspeţi. Voi aveţi mutre de iscoade”.
Atât i-a trebuit lui sultan Altan să audă. Profund jignit, s-a adresat lui Kedi efendi: „Spune-i acestui başbuzuc să ne ducă imediat la stăpânul lui!”.
Bietul Kedi efendi se străduia să-şi îndeplinească fără cusur misiunea de tălmaci, deşi Gheare se apropia tot mai ameninţător de beregăţile lor: „Supune-te poruncii măritului sultan Altan, dacă nu vrei să te lovească mânia lui crâncenă!”.
Dacă ti-a plăcut articolul urmărește SmartRadio pe Facebook