Preocupări importante în pandemie: Cerere solemnă pentru a schimba denumirea „aripi de pui fără os” din meniuri
Americanii au cereri trăznite. Cererea solemnă făcută de un american la Consiliul Local îl face cunoscut pe tot internetul.
A strâns aproape 1 milion de vizualizări în câteva ore. Cu atâtea lucruri serioase pe cap, precum pandemia, alegerile prezidențiale și protestele împotriva violenței poliției, Ander Christensen din Lincoln, Nebraska, s-a prezentat în fața orașului să vorbească despre… aripi de pui.
E foarte deranjat că în restaurantele din localitate tot apare denumirea asta de „aripi de pui fără os”. El spune că alea nu mai sunt aripi și propune orașului să scoată denumirea din meniuri și din inimile locuitorilor.
La final, unul dintre consilieri spune că vrea să comenteze ceva: „Vreau să se consemneze, ăsta-i fi-miu”.
Dacă ti-a plăcut articolul urmărește SmartRadio pe Facebook