De când internetul a preluat, în tot, cârma,
Adevărul își pierde foarte ușor urma,
Și fac exerciții ca să-l pot ochi bine,
Dar în secolul vitezei nu mai ține doar de mine.
Ție nu ți se pare că suntem ușor tâmpiți?
Și că, din tot ce contează, toți sunt porniți
Pe cele mai irelevante lucruri din tot tabloul,
Ca atunci când se rupe roata la car dar tu bați boul?
Avem o pandemie gestionată prost,
O mocirlă politică ce încă e, deși a mai fost,
Instituții, ministere, până și teatre ce fac abuz,
Și oameni în puncte cheie cu probleme mari de auz,
Bugete dispărute, afaceri băgate în pământ,
Oameni care își pierd job-uri, în modul cel mai crunt,
Alegeri care vin și încă nu știm deși e tardiv,
Da’ toți sunt indignați de ce a zis Cristi Puiu la TIFF.
Noi avem multe probleme cu orice ne enervează
Mai puțin cu lucrurile care chiar contează.
Închipuindu-mi că atâtea probleme, umplu, deja, caietul vieții,
Cosmin Dominte – abia aștept să avem și o soluție, măcar una de curățare a mentalității ruginite, că poate se mai golește caietul.
Dacă ti-a plăcut articolul urmărește SmartRadio pe Facebook