Simptome mai puțin cunoscute ale Covid-19: sughiț, afecțiuni ale tiroidei, căderea părului
Pe lângă pierderea gustului, tuse uscată, oboseală, Covid-19 a produs si alte efecte neplăcute unor pacienți. Cercetările recente le atribuie acum coronavirusului. Începând cu cel mai ciudat dintre ele: un sughiț persistent.
Un studiu publicat în The American Journal of Emergency Medicine la sfârșitul lunii iulie a raportat despre acest fenomen ciudat.
Un pacient de 62 de ani cu o formă severă de Covid a avut drept simptom un sughiț continuu. Acest caz seamănă cu cel al unui alt pacient, descris de asemenea într-un jurnal de specialitate cu câteva săptămâni mai devreme: 40 de ani, foarte bolnav, cu simptome numeroase… și printre ele, acest sughiț persistent.
Sughiț necontenit
O manifestare surprinzătoare care se explică prin infecția sistemului respirator care caracterizează SARS-CoV-2. Un sughiț ușor se datorează contracției glotei și diafragmei. Dar poate, dacă este cauzată de boală, să provină din cutia toracică sau din plămâni. În cazul celor doi pacienți studiați, virusul a deteriorat zona pulmonară, creând acest simptom obositor.
Mai puțin vizibil dar și neplăcut: coronavirusul poate afecta și tiroida. Într-un studiu publicat în The Lancet, cercetătorii de la Universitatea Cardiff raportează inflamația tiroidei sau tiroidită, cauzată de infecția cu Covid-19. Un caz care apare doar la pacienții afectați de forma severă a virusului.
Deși motivele încă nu sunt bine înțelese, această tulburare tiroidiană ar putea fi larg răspândită la alți pacienți. Tot în iulie, o echipă italiană a raportat că 20% dintre pacienții săi au prezentat tireotoxicoză, adică tulburări cauzate de prezența excesivă a hormonilor tiroidieni în organism.
Mâncărime ca semnal de alarmă
Mulți pacienți au raportat erupții cutanate însoțite de mâncărime de la începutul pandemiei. Dar ceea ce părea a fi doar un simptom rar acționează acum ca un semnal de alarmă.
Un studiu realizat de King’s College la începutul lunii august, bazat pe răspunsurile a 336.000 de pacienți arată că 17% au început să aibă roșeață și mâncărime înainte de orice altă manifestare a bolii. O cincime dintre ei sunt asimptomatici, cu excepția acestor mâncărimi apărute de obicei în zona degetelor.
Pe baza acestor date, autorii studiului consideră că o roșeață pe corp ar trebui luată mult mai în serios. Ca măsură de precauție, cercetătorul Colegiului King, Dr. Veronique Bataille, consideră că oricine are senzații de mâncărime ar trebui să se izoleze și să fie testat, chiar și în absența altor simptome.
Căderea părului în cazul bolnavilor de lungă durată
Pe de altă parte, pentru cei care sunt în situația de a lupta mai mult timp împotriva coronavirusului, apare un alt efect raportat în mai multe spitale: căderea părului. Fără un studiu formal realizat, medicii de la Spitalul Cleveland din Statele Unite, de exemplu, au raportat pe site-ul spitalului că tot mai mulți dintre pacienții lor își pierdeau părul.
Pe rețelele de socializare, mulți pacienți „de lungă durată” și-au povestit propriile experiențe, inclusiv actrița americană Alyssa Milano, care poartă virusul de câteva luni. Denumită în dermatologie „efluviu telogen”, această cădere a părului indusă de stres este, în mod normal, temporară. Dar demonstrează, de asemenea, oboseală, fizică și psihică, pe care Covid-19 o provoacă bolnavilor, în special atunci când vindecarea durează timp de multe luni.
Dacă ti-a plăcut articolul urmărește SmartRadio pe Facebook