Secundul ascultase fără prea mare interes răspunsul motanului. Îl respecta ca prieten al şobolanului de cursă lungă şi îi era indiferent dacă Kedi efendi îşi adusese şoarecii la bord ca provizii sau avea de gând să rescrie cu ei Cartea-pilot a Mediteranei.
Îşi simplificase viaţa şi nu-şi mai pierdea timpul cu tot ce coboară dincolo de orizont. Avea o singură misiune absolută: să ţină largul. Iar nava lui, Fiul Uscatului, înainta acum sub stele, călărind talazuri de vreme bună.
Şi, totuşi, Kedi efendi, care nu era un palavragiu, vorbise despre un experiment vital pentru omenire. Poate că el, Secundul, avea datoria să afle mai mult. Mai ales dacă experimentul s-ar fi putut petrece pe nava lui. În cazul în care ar fi ştiut ceva, şobolanul i-ar fi raportat. Trebuia să-l tragă de limbă pe cel mai ciudat din grupul celor 12 şoareci, durduliul care se agita de la prova la pupa şi se credea căpitanul Davy Jones, spectrul din „Cufărul omului mort”: „Eu sunt maaaaaarea!”. Mă rog, sau ce s-o mai fi crezând.
N-a fost greu ca Secundul să-l găsească pe Bravo şi încă foarte repede. Şoarecele însuşi se cerea găsit. Stătea pe o balustradă şi încerca să calculeze cu voce tare poziţia navei, aranjându-şi mustăţile în oglinda sextantului. „Îmi place să ştiu mereu cu precizie unde mă aflu” i-a explicat plin de importanţă Secundului.
„Mi se pare mie sau sunteţi familiarizat cu secretele navigaţiei?” l-a linguşit Secundul.
„Ba nu vi se pare deloc. Am străbătut mările lumii cu Robert Louis Stevenson. Marele Mark Twain m-a învăţat tot ce ştiu despre fluvii…”.
„Te-am citit” şi-a zis mulţumit Secundul. „Eşti al meu”.
Dacă ti-a plăcut articolul urmărește SmartRadio pe Facebook