Ah, dulcele miros al disperării!
Mireasma cunoscută-n toate colțurile țării,
Parte în parte, toți o detestă,
Toți o contesta și… toți o manifestă!
Pe foaie se trece la lucru urât,
În realitate se stă cu ea, ca foamea, numa’-n gât.
Disperarea îți dă graba, graba-ți strică treaba
Iar treaba stricată îți generează… nada!
Eu mi-aș fi dorit să fiu astronaut,
Dar nu pentru a fi erou recunoscut,
Ci pentru a reuși s-ajung îndeajuns de sus,
Să văd cu ochii mei harta, căci am conclus
Că dacă o să văd planeta de la distanță,
România n-are formă de buchet, cu siguranță!
Cred că suntem o rotulă, privit din orice unghi,
Că la noi, din disperare, totu’-i făcut pe genunchi.
Gândindu-mă că disperarea te ține supărat, tot timpul,
Cosmin Dominte – dar dacă, supărarea când îți vine, nu rupi cămașa de pe tine? Nu-i mai bine? Că rămâi cu o cămașă în plus și parcă nu mai ești așa de disperat și, jap, ai rupt cercul ăsta vicios…
Dacă ti-a plăcut articolul urmărește SmartRadio pe Facebook