Războiul ciocolatelor: Ritter învinge Milka
de Simona Petrișor
De zeci de ani, ciocolata Ritter Sport a fost comercializată într-o formă unică, de pătrat. În momentul în care Milka a contestat monopolul german asupra ciocolatei în formă de pătrat, între cele două branduri s-a declanșat o adevărată confruntare.
Inițial, Milka obținuse o victorie în 2016, când decizia presupunea eliminarea mărcii înregistrate asupra formei, însă această decizie a fost anulată.
În cele din urmă, cazul a ajuns la Curtea Federală de Justiție (BGH), unde judecătorii s-au pronunțat în favoarea Ritter Sport. Astfel, batoanele Ritter Sport sunt singurele care pot fi vândute sub formă de pătrat în Germania.
Batonul pătrat datează din 1932, când Clara Ritter, co-fondatoarea brandului, a hotărât că o ciocolată care intră în buzunarul unei jachete ar bucura pe toată lumea.
Câțiva ani mai târziu a apărut și sloganul: „Quadratisch, praktisch, gut”, tradus „Calitate, ciocolată, pătrat”.
Ritter Sport a fost înființată în 1912 şi are sediul la Waldenbuch, în apropiere de Stuttgart. Compania a înscris forma pătrată a ciocolatei ca marcă înregistrată în 1993, iar Milka încearcă de 10 ani să obţină dreptul de a înregistra propria sa ciocolată pătrată, însă se pare că fără succes.
Dacă ti-a plăcut articolul urmărește SmartRadio pe Facebook