Ne copiază americanii. Taxă COVID la terasă, salon, sau dentist
Așa cum s-a încercat și la noi imediat după ce terasele și-au reluat activitatea, americanii cu afaceri în diverse domenii impun acum o taxă Covid pentru a transfera costurile impuse de pandemie către clienți.
Proprietarii de restaurante, saloane cosmetice, cabinete stomatologice etc., au acum costuri mai mari provocate de noile reguli de igienă, iar clienții au fost dornici să-i susțină pentru a reporni.
Dar taxa Covid apare în tot mai multe sectoare de activitate din SUA, iar răbdarea și finanțele cetățenilor sunt pe sfârșite, notează NBC News.
Lisa Bari, care lucrează în domeniul medical în Baltimore, Maryland, le-a spus jurnaliștilor americani că s-a împotrivit să plătească o taxă de 8 dolari pe care dentistul i-a cerut-o pentru a-și acoperi costurile cu echipamentele de protecție.
“Sunt total împotriva acestor taxe. Nu cred că le vor mai elimina vreodată, din moment ce le-au implementat”, a spus ea. Bari a dat ca exemplu taxele adăugate de operatorii de turism după evenimenul de la World Trade Center din septembrie 2011, care au devenit permanente.
Nu toată lumea este împotrivă, totuși. Katie Capparelli, din Chicago, spune că cei 15 dolari pe care i-a cerut dentistul ei sunt justificați, având în vedere măsurile de siguranță implementate în cabinetul acestuia. “Nu mă supăr, atât timp cât sunt folosiți pentru a dezinfecta. M-a făcut să mă simt mai în siguranță, ne protează pe noi și pe angajați”.
Asociația Dentiștilor din America a spus că stomatologii ar trebui să avertizeze în prealabil pacienții despre aceste costuri suplimentare și să “le ajusteze în mod rezonabil”.
Nu doar cabinetele stomatologice aplică astfel de măsuri, în acceași situație sunt restaurantele, terasele, saloanele de cosmetică, dar și universitățile.
Universitatea Michigan aplică o taxă de 50 de dolari pe semestru, ceea ce i-a înfuriat pe studenți. Purtătorul de cuvânt al universității, Rick Fitzgerald, a spus că banii sunt folosiți pentru testare și alte servicii de sănătate și siguranță, precizând că un test Covid costă 100 de dolari pentru fiecare individ.
Dacă ti-a plăcut articolul urmărește SmartRadio pe Facebook