Concert emoționant: Nick Cave cântă pentru lumea întreagă în seara asta, dintr-o uriașă sală de teatru goală
de Alexandru Anghel
Diseară (23 iulie) îl vezi pe Nick Cave cântând singur la Alexandra Palace, una dintre cele mai populare săli de spectacol din Londra. Idiot Prayer se cheamă filmul-concert, înregistrat luna trecută fără public, și pe care-l vezi în premieră de la ora 22, ora României.
Biletul te costă 18 euro, și-l poți achiziționa de aici.
La schimb primești o seară alături de artistul australian cântând singur la pian, așezat în mijlocul superbei săli Alexandra Palace. O plimbare solitară, de 90 de minute, prin vasta sa discografie.
Fără nicio introducere, fără prezentarea pieselor. Doar niște imagini superbe și o intensitate incredibilă a muzicii, adusă de omul și pianul său, într-un teatru vechi și gol.
Ascultă mai multe aici.
Dacă ti-a plăcut articolul urmărește SmartRadio pe Facebook