Hei, iată o opinie nepopulară:
Nu ești diferit dacă ești faimos. E clară?
Știu că românii văd faima ca pe o scăpare,
Ca un bilet de învoire pentru ego, să se separe,
De restul muritorilor, să se simtă importanți,
Să fie tratați mai cu moț, periați,
Să se creadă șmecheri și privilegiați
Și să nu li se aplice regulile, ca celorlalți,
Dar adevărul e că nimănui nu-i pasa de tine,
Ba chiar încep sa te urască daca-ți e, prea mult, bine,
Cât le dai ce vor te pun pe un piedestal, sus,
Și iau literă de lege orice ai de spus,
Și cred cu tărie că ești sfânt sau salvator,
Că ești exemplu și soluție pentru viața lor,
Dar nu-i adevărat, ești doar un om apreciat,
Pentru niște aptitudini și ce a realizat.
De ce e diferit când un om faimos
Face, ori pățește, ca orice alt om? Serios!
Dacă credem că vedeta e un om nasol,
De ce așteptăm momentul în care dă rasol,
Ca să spunem, ce credem, pe față?
Cam măcăne, nu vi se pare că-i de rață?
De ce n-o facem cât e în forță?
Eu cred că românul cară, specific, o torță:
„Te iubesc cât ți-e bine că poate m-ajuți și pe mine!
Ți-e rău și se iau toți de tine? Mă iau și eu că poate-mi fac ei un bine!”
Cu drag, da’ nu prea,
Cosmin Dominte – dacă o să ajung faimos ca Andreea Esca, vă spun de pe acum că nu o să am soluții pentru problemele voastre, tot cu un crac, pe rând, o să-mi pun pantalonii și dacă mă îmbolnăvesc de ceva, nu vă sunt dator cu absolut nimic.
Dacă ti-a plăcut articolul urmărește SmartRadio pe Facebook