Test olfactiv pe bază de scorțișoară pentru a detecta Covid-19
Foto: LP
Oamenii de știință de la Institutul de Chimie al Universității din Nisa-Coasta de Azur pregătesc în prezent un test olfactiv pentru a detecta din timp coronavirusul, abordând pierderea mirosului, care este un simptom legat de această boală. „Cel puțin 60% dintre purtători au acest simptom timpuriu, în medie la două zile și jumătate de la debutul febrei și al durerilor de cap”, explică Jérôme Golebowski, care coordonează proiectul.
Concret, se întâmplă aproape ca într-un magazin de parfumuri. Trebuie doar să miroși una sau două benzi impregnate cu mirosuri și să răspunzi la câteva întrebări. Dacă persoana, care a dezvoltat si alte simptome, nu simte mirosul (sau foarte puțin), atunci poate fi orientată către analize biologice.
Costuri de producție foarte mici
Procedeul, care este finalizat, a fost testat la dimensiuni reale la Nisa, joi, 16 iulie, în timpul unei sesiuni științifice participative. „Am ales două parfumuri cu aromă de lămâie și scorțișoară, ușor de identificat, dar care nu sunt agresive, iar în prezent calibrăm intensitatea”, explică Clara Devouassoux, responsabilă de partea operațională a kitului.
Dispozitivul este inspirat din ceea ce s-a practicat în Coreea de Sud în timpul crizei de coronavirus: în urmă cu câteva luni, pentru a permite accesul în taberele militare americane, soldaților li s-a cerut să miroasă oțet de mere. O modalitate de a filtra cu ușurință posibilii pacienți.
Kit-ul dezvoltat la Nisa oferă avantajele simplității, vitezei și costurilor financiare foarte mici. Potrivit creatorilor săi, acesta ar putea fi de interes deosebit pentru aeroporturi, pe lângă măsurarea temperaturii. Utilizarea sa este eficace și pentru detectarea bolilor neurodegenerative care cauzează, de asemenea, pierderea mirosului.
Sursa: Le Parisien
Dacă ti-a plăcut articolul urmărește SmartRadio pe Facebook