Rugat de Lima să ne înveţe o rugăciune, Delta s-a luptat o vreme cu literele retezate din mintea lui. Apoi s-a întors cu capul în sus, a stat câteva clipe să se adune şi a început: „Inima mea poate fi orice: o pajiște pentru gazele, o mănăstire de călugări creștini, templul idolilor, Kaaba pelerinului, tablele Torei și cartea Coranului. Eu cred în religia dragostei, oriîncotro s-ar îndrepta caravanele sale, căci dragostea este religia și credința mea”.
Motanul a înţeles. Delta citase din Ibn Arabi, din a cărui carte citise Jibril când a întâlnit Duhul fără Lampă. Avea dreptate Jibril: religia dragostei – ce sintagmă răsuflată!
De parcă ar fi ghicit gândurile motanului, Charlie s-a repezit la liliac: „Ce ne înveţi? Religia dragostei e o aiureală pioasă! Unde ai văzut tu dragoste între religii?”.
„Atenţie!” l-a corectat Foxtrot. „Confunzi religia dragostei cu dragostea dintre religii”.
Ochii lui Charlie se injectaseră de furie: „Crezi că avem timp de nunaţe? O să dispărem şi trebuie să facem ceva. Suntem pe teritoriul lui Allah, o să ne rugăm lui Allah să ne scape! Dacă trebuie, ne convertim pe loc! Eu cred că Allah e singurul dumnezeu şi Muhammad e trimisul Lui. Cred că şi voi aveţi aceeaşi părere, măcar acum, în al doisprezecelea ceas”.
Bravo l-a privit pe Charlie cu un fel de dispreţ înmuiat în milă: „Şi dacă Allah al tău nu-l poate convinge pe cel care ne povesteşte să ne ţină în viaţă? Dacă nici un dumnezeu n-are putere asupra povestitorului, pentru că povestitorul se crede Dumnezeu?”.
Dacă ti-a plăcut articolul urmărește SmartRadio pe Facebook