Eseistul Douglas Murray: „Anti-rasismul a devenit un raket”

De la moartea lui George Floyd, manifestațiile anti-rasiste s-au răspândit în întreaga lume. Conduse în special de organizația Black Lives Matter, ele au dus uneori la acțiuni violente.

Marile companii au luat măsuri radicale: Mars a anunțat că va modifica logo-ul mărcii Uncle Ben’s, L’Oréal a decis să elimine termeni ca „alb” din descrierea produselor sale. Celebritățile au urmat exemplul, unii chiar și-au cerut scuze public pentru că au dublat „personaje de culoare” în filme.

Am devenit cu toții rasiști? În niciun caz, răspunde jurnalistul și eseistul britanic Douglas Murray. Autorul celor două best-seller-uri The strange death of Europe și The Madness of Crowds vorbește despre acest nou anti-rasism pe care îl acuză că este mai obsedat de„ rasă ” decât de a elimina rasismul.

Citești mai jos interviul acordat pentru Le Point

Le Point: Este rasismul la fel de puternic astăzi cum a fost acum câteva decenii?

Douglas Murray: Nu. Toți indicatorii arată că țările occidentale au devenit mult mai puțin rasiste în ultimele decenii. De exemplu, procentul de persoane care ar refuza să aibă un membru al familiei căsătorit cu cineva dintr-o altă etnie (fapt pe care îl consider un exemplu destul de clasic de rasism) a scăzut la un nivel minim. Acesta este un progres remarcabil. Și totuși mișcările anti-rasiste prezintă situația ca și cum nu ar fi fost niciodată atât de serioasă, în parte din cauza a ceea ce filosoful american Eric Hoffer a rezumat astfel: „Toate marile cauzele  încep ca o mișcare, devin o afacere și să sfârșesc ca un raket. În ceea ce privește anti-rasismul, suntem în faza raket-ului, dar prea puțini sunt dispuși să admită.

Black Lives Matter și-a arătat înclinația spre necinste

Sunt diferite mișcările anti-rasiste precum Black Lives Matter de cele anterioare? Strategia lor este eficientă sau contraproductivă?

Aceste mișcări au o serie de caracteristici în comun cu cele anterioare. La început, există o cerere perfect legitimă, de exemplu, pentru mai multă justiție în poliția americană. Dar Black Lives Matter și-a arătat de mult timp înclinația spre necinste. Unul dintre momentele fondatoare ale mișcării a fost moartea lui Michael Brown în Ferguson, Missouri.

Mișcarea a susținut că Brown avea mâinile în sus și ca a spus „Nu trage” în momentul morții sale. De fapt, s-a descoperit ulterior că Brown a încercat să ia arma ofițerului de politie chiar înainte de a fi împușcat. Nu spun că nu există probleme cu poliția din Statele Unite. Însă modul în care mișcarea Black Lives Matter a reușit să refuze fapte care contraziceau convingerile ei a fost semnal rău.

Co-fondatorii mișcării sunt, după propria descriere, marxiști. De asemenea, cred că extrapolarea acțiunilor reprobabile ale unui ofițer de poliție din Minnesota – aflat acum în închisoare în așteptarea procesului – pentru a le aplica unei întregi națiuni și unei întregi culori de piele este foarte deranjantă. Ideea că asasinul lui George Floyd reprezintă toți polițiștii din Statele Unite necesită gimnastică mentală serioasă. Indiferent dacă reprezintă sau dezvăluie ceva endemic în societățile occidentale, ea ramâne o afirmație scandaloasă.

Dar dacă această mișcare este atât de puternică astăzi, este oare pentru că mișcări „universaliste” ca cea a lui Martin Luther King au eșuat?

Asa cum am scris în ultima mea carte, „Războiul Comunităților”, cea mai recentă generație de activiști „ai raselor” au petrecut ultimii cincizeci de ani desfacând și, în final, inversând frumosul vis al lui Martin Luther King. Militanții – inclusiv academicieni recunoscuți – spun acum că este rasist să nu judecam indivizii în funcție de culoarea pielii lor. Cred că acești oameni reintroduc rasismul în inima societății când mulți dintre noi speram că am depășit această problemă.

Cum explicați că mișcările anti-rasiste primesc o astfel de acoperire media când, de fapt, majoritatea oamenilor nu sunt rasiști, ci doresc să păstreze simbolurile trecutului lor, cum ar fi statuia lui Churchill?

Pentru că mișcarea lor este concepută astfel încât să nu ne putem opune. Cine ar putea spune „Viețile negrilor nu contează”? Este o strategie marxistă foarte inteligentă de a crea o mișcare care, prin denumirea ei, devine aproape imposibil de contestat. Dar ceea ce Black Lives Matter a încercat să facă în săptămânile care au precedat moartea lui George Floyd este îngrozitor.

De ce ar trebui să purtăm acest război împotriva istoriei noastre? De ce atât de puțini oameni aflati într-o poziție de autoritate – cu excepția lui Emmanuel Macron, care a spus exact ce trebuia să spună – sunt înclinați să sublinieze importanța păstrării simbolurilor noastre, a trecutului propriu? Publicul larg nu este de acord cu acești activiști dar este intimidat și obligat să aprobe sau să tacă. Se teme de acuzația de rasism, care le poate pune capăt carierei, se tem de acești activiști care sunt necinstiți și violenți.

Înfășurarea într-o virtute falsă […] nu costa prea scump. L’Oréal a decis să elimine din descrierea produselor sale termeni precum „albire”. Unilever, Mars sau chiar The Simpsons fac modificări pentru a arăta că nu sunt „rasisti”. De ce aceste companii și mărci susțin în acest fel anti-rasismul? Consumatorii sunt cei care le cer acest lucru?

În această eră a comunicării, marile companii se află sub presiune. Adesea, responsabilul pentru rețelele de socializare este foarte tânăr și un volum redus de recenzii va duce la transmiterea panicii în partea de sus a structurii. Am simpatie pentru aceste companii. Dacă promit că sunt de acord cu cauza de moment, pot spera că mulțimea le va ignora. Dar dacă nu reușesc, ei știu că daunele aduse reputației lor ar putea fi semnificative. La un anumit nivel, este un simplu calcul cost / beneficiu.

Oricum ar fi, să se înfășoare într-o virtute falsă, sa plăteasca o „taxă religioasă” la Black Lives Matter, să-și extindă departamentul de resurse umane, să vorbeasca despre diversitate și să facă tot ce trebuie făcut pentru a părea în ton cu vremurile, este un preț foarte mic pentru ei.

Unii susținători Brexit sau Donald Trump formează mișcări de identitate. Există o „politică de identitate albă”?

Unii fac asta. Dar ideea că joacă un rol important în Brexit sau în succesul lui Trump este o insultă pentru o întreagă parte a populației și o cale de evadare. Cei care o afirmă își dezvăluie astfel lipsa de perspectivă. Întrebarea cheie din ultimii ani nu este „A fost ajutat Trump de Rusia?” sau „Au fost înșelați britanicii pentru a părăsi Uniunea Europeană?” Aceste teorii ale conspirației îi blochează pe cei care cred în ele, deoarece îi împiedică să se îmbunătățească.

Întrebările adevărate sunt mai degrabă: „Ce s-a întâmplat atât de greșit în peisajul politic american pentru ca alegătorii să voteze un astfel de agent distrugător?” Și: „Ce s-a întâmplat cu UE, astfel încât unul dintre cei mai mari contribuitori ai acesteia a decis să o părăsească? Aceste întrebări sunt mai dureroase, dar mai importante. Sau așa ar trebui să fie, altfel cataclisme mai rele decât acestea se vor întâmpla.

Este posibil ca dreapta să se radicalizeze ca reacție la identitatea celor de stânga? Te temi de tulburările civile în viitor?

Cu toții ar trebui să ne temem de tulburarea civilă pentru că nu știm niciodată ce o va provoca sau ce o poate stinge. Moartea unui negru neînarmat din Minnesota a dus la jafuri la Stockholm și la atacuri împotriva forțelor de ordine la Bruxelles. Și, într-adevăr, mă îngrijorează o tendință de radicalizare și faptul că un grup extremist care își vede cerințele satisfăcute îi determină pe alții să formuleze cereri opuse.

Dar, mai presus de toate, mă tem de această revenire a „rasei”. Desigur, conceptul nu ne-a părăsit niciodată dar dacă îi citiți pe acești profesori americani ignoranți și aproape frauduloși, precum Robin DiAngelo, veți vedea că, în numele anti-rasismului, societatea este din nou rasială.