VIDEO: 10.000 de turiști au invadat în weekend plajele sălbatice din Rezervația Delta Dunării
Crezi că plajele sălbatice din țara noastră sunt soluția care te scapă de aglomerația din Mamaia sau din Vama Veche? Ca tine gândesc și alții. Cel puțin 10.000 de turiști, doar în ultimul weekend.
Administrația Rezervației Biosferei Delta Dunării (ARBDD) spune că plajele sălbatice de la Vadu, Corbu și Capul Midia din perimetrul Rezervației Biosferei Delta Dunării, cunoscute drept plaje sălbatice și liniștite, au fost luate cu asalt în weekend de către turiști. Pe plaja Vadu au fost estimați în fiecare zi de weekend peste 8000 de turiști cu 3000 de mașini. Pe plaja Corbu au fost 1700 de turiști și 480 mașini, iar pe plaja Midia 320 de turiști și 150 mașini.
„Din păcate, mulți dintre aceștia nu au respectat regulile de acces într-o arie protejată, astfel, sute de turiști au călcat cu mașinile și rulotele vegetația existentă în habitatele de interes comunitar și au campat pe plajă. Pentru aceste fapte, inspectorii ecologi au dat avertismente și au aplicat amenzi.
Reamintim că zonele costiere naturale Vadu și Corbu fac parte din Rezervația Biosferei Delta Dunării și au statut de „Site Natura 2000”, incluzând habitate specifice și specii de interes conservativ deosebit de valoroase la nivel european și mondial. Pentru protejarea acestor zone pe termen lung vizitatorii trebuie să înțeleagă că este nevoie de un comportament responsabil față de natură, respectând regulile de vizitare”, mai spun reprezentanți ARBDD pe Facebook.
În perimetrul Rezervației Biosferei Delta Dunării (RBDD) există o zonă costieră de-a lungul litoralului Mării Negre care se întinde pe o lungime de aproximativ 166 km. În dreptul localităților Sulina, Sfântu Gheorghe, Vadu, Corbu și zona Portița sunt porțiuni pe care se face plajă și baie, acestea fiind plaje neamenajate.
Dacă ti-a plăcut articolul urmărește SmartRadio pe Facebook