Studiu serologic realizat în școlile primare: „Rata de transmitere între copii este foarte mică”
În ultimele trei zile ale lunii aprilie, împreună cu echipa sa de la Institut Pasteur, epidemiologul Arnaud Fontanet a testat peste 1.300 de persoane: copii din șase școli, profesorii și familiile lor. A fost efectuat un test de sânge pentru detectarea anticorpilor care indică infectarea și a fost efectuat un chestionar privind simptomele.
Rezultatele acestei noi investigații sunt liniștitoare: coronavirusul se transmite foarte puțin între copii. Pentru profesorul Fontanet, de asemenea membru al Consiliului Științific din Franta, acest lucru confirmă decizia de relaxare a măsurilor în cazul școlilor.
Interviu publicat în Le Parisien
Ați testat elevii de liceu, apoi copiii de la școala generală. În fața virusului, vârsta face diferența?
ARNAUD FONTANET: Da, acum avem o mulțime de argumente pentru a spune că cei sub 10 ani nu sunt foarte contagioși și nici simptomatici. Adolescenții sunt mai apropiați de adulți în ceea ce privește gradul de contagiozitate și semnele clinice ale bolii. Primul nostru studiu efectuat în liceul Crépy, în aprilie, a arătat că odată introdus virusul, epidemia s-a extins: 38% dintre elevii de liceu au fost infectați, 43% dintre profesori, 59% din personal… Dar în școala primară, a priori nimic, cel puțin dacă ne bazăm pe cazurile identificate în acest nou studiu.
Cu toate acestea, testele serologice pe 510 elevi spun că 8,8% au fost infectați…
Absolut, dar majoritatea contaminărilor s-au produs acasă. În Oise, școlile s-au închis foarte devreme, pe 14 februarie, pentru vacanță, apoi pe 1 martie pentru izolare. Majoritatea infectărilor la copii au avut loc după 14 februarie, când au fost izolați cu familiile lor. Acest lucru sugerează că părinții au fost sursa de infecție pentru copiii lor în multe cazuri.
Am analizat toate lanțurile de transmisie posibile pentru a determina când a avut loc infectarea elevilor. Rezultat: avem doar trei cazuri probabile, răspândite în trei școli diferite, de infecții cu Sars-Cov-2 în școli. Și nu a existat nicio transmisie secundară către un adult sau un alt elev în cele 14 zile care au urmat. Aceasta înseamnă că cei mici nu transmit, sau transmit foarte puțin, virusul.
Dar atunci, cine infectează pe cine?
Pentru a înțelege mai bine: în familiile elevilor afectați, 61% dintre părinți erau deja infectați, comparativ cu mai puțin de 7% la alții. Cel mai probabil, părinții infectează copiii. Acest studiu ne ajuta pentru o mai bună înțelegere. Este în concordanță cu cercetările din Australia: dintre cele cinci scoli primare unde virusul a fost prezent, a existat un singur caz secundar.
Ați întrebat copiii despre simptomele lor. Ce au răspuns?
Multi au avut diaree și oboseală, dar nimic deosebit. Suntem departe de pierderea foarte accentuată a gustului, așa cum se întîmplă la adulți. Noutatea este că am putut estima că 41% dintre copiii infectați nu au prezentat simptome, ceea ce înseamna de patru ori mai mulți decât adulții.
De ce sunt cei mici atât de insensibili la virus?
Încă nu înțelegem foarte bine. Există presupuneri. Este posibil să nu aibă suficienți receptori în nas sau plămâni pentru a lăsa virusul să intre. Poate că sunt protejați de infecții anterioare cu alte coronavirusuri. O altă posibilitate: a avea puține simptome înseamnă că tușesc mai puțin și astfel răspândesc mai puțin virusul.
Școlile s-au redeschis pe scară largă pe 22 iunie. Deci, ridicăm regulile?
În licee, am văzut că virusul poate circula. Deci, acolo trebuie să fim extrem de atenți. În școlile primare, este mai liniștitor. Curățarea sistematică a tuturor obiectelor nu pare necesară, contrar a ceea ce am crezut la început. În orice caz, nu există risc zero, posibilitatea transmiterii este redusă, dar rămâne. Să relaxam condițiile da, dar să păstrăm pe cele esențiale: o distanță de un metru și spălarea regulată a mâinilor ar trebui să continue.
Dacă ti-a plăcut articolul urmărește SmartRadio pe Facebook