Toată lumea vrea respect…
„_Bună ziua! Am venit să mă respectați!
_Bună ziua! Da, poftiți! Intrați!
De care vreți? Pentru statut, bunătate, inteligență?
_Nu știu, vreau așa, general… în esență!
_Am înțeles, cât ați dori?
_Cât de mult se poate, cât o fi!
_Poftiți! Cum doriți să plătiți?
_A, tre’ să dau ceva la schimb?
_Da, caracter adevărat, niște timp,
Mai sunt și altele, o grămadă…
_Păi, nu puteți să-l dați așa?
_Nu, trebuie o dovadă!
_Păi, eu vreau să fiu respectat, în lumea toată…
_Dacă n-aveți ce să oferiți n-o să se poată!
_Da’ dacă-l iau eu și ies pe poartă?
_A, sunteți din România, uitați, n-am chef de ceartă,
Ușile omeniei se blochează automat,
O să vă vadă toți și n-o să mai fiți respectat…
_Păi și eu ce să fac? Tre’ s-o iau de jos?
_Păi de acolo se încep fundațiile, hai fiți curajos!
Să știți că nu mai e ca pe vremea lui nea’ Nicu,
Respectul se dobândește, nu se dă din oficiu!”
Imaginându-mi că așa a decurs discuția după revoluție, când a intrat România în magazinul cu respect, al lumii,
Cosmin Dominte – om care altfel nu înțelege de ce încă nu știm nici să-l oferim, nici să-l primim și ne aflăm în punctul în care ne aflăm.
Dacă ti-a plăcut articolul urmărește SmartRadio pe Facebook