Sute de oameni s-au înghesuit în fata unui magazin care vindea PS4 cu 95 de euro
Cu ocazia deschiderii unui nou magazin în regiunea Paris, Lidl a oferit console PS4 la un preț foarte mic. Dar din cauza mulțimii care s-a format în fața magazinului, brandul a decis să nu deschidă magazinul.
Oamenii au așteptat mai multe ore, unii unii au venit cu o zi înainte, dar degeaba. Conducerea magazinului din regiunea pariziana care urma să își deschidă ușile miercuri, la 8:30, a decis să amâne deschiderea. Aproximativ 400 de persoane se înghesuiau în fața intrării, fără a respecta normele de prevenție și distanțarea socială.
Clienții au venit în numar mare pentru a profita de oferta foarte atractivă: un Playstation 4 (model slim de 500 GB) oferit la 95 de euro în loc de 299 de euro. Oferta devenise virală marți seară, când a fost distribuită de site-ul Dealabs.
Dar Lidl a decis în ultima clipă să nu deschidă magazinul. „Perspectiva acestei oferte a atras un număr mare de oameni, credem că nu sunt îndeplinite condițiile de securitate pentru a deschide supermarketul”, au spus reprezentanții.
Jandarmeria împrăștie mulțimea
O decizie care i-a înfuriat pe clienții care asteptau la intrare. Jandarmeria a intervenit pentru a împrăștia mulțimea. Au fost folosite gaze lacrimogene ceea ce a dus la rănirea unei persoane.
După aproape o oră, mulțimea a fost disipată.
„Acest incident arată apetitul oamenilor pentru consum după luni de izolare, explică Olivier Dauvers. În această dimineață în fața Lidl este ca pe stadion, nu am văzut niciodată așa ceva.”.
Magazinul se va deschide la finalul săptămânii, dar prețul redus nu va mai fi valabil. „Oferta pentru PS4 este definitiv anulată”, au transmis surse din cadrul conducerii.
Dacă ti-a plăcut articolul urmărește SmartRadio pe Facebook