Primul s-a dezmeticit Charlie: “Ce facem? O mai ardem mult în Upanishade?”
„Ba mie îmi place” s-a aripat Lima. „Totul e iluzie, iar adevărul e cea mai mare iluzie”.
Înnodând amintire cu amintire, îl purtaserăm pe Echo, proaspătul convertit la hinduism, pe străzile înguste în pantă abruptă, până pe malul Gangelui.
Clădirile oraşului sfânt Varanasi păreau că se vor rostogoli peste noi, ca nişte scoici imense, păstrând damful şi vacarmul. Cerul era verde.
L-a îmbăiat India. Noi i-am deschis al treilea ochi. Echo arăta proaspăt renăscut pentru o moarte mai bună.
Ne-am aşezat pe pietre, strânşi unul în altul, cu nimic deosebiţi de artiştii foamei care priveau vulturii cum ciugulesc din stârvul timpului.
Oraşul zeului Shiva trebuia nu doar văzut, ci şi tras pe nas. Dintre toate mirosurile care ne ameţiseră – balegă, benzină, mirt, mirodenii – mirosul greu al reununţării ne învârtea în samsara ca o roată de hamsteri.
Dacă ti-a plăcut articolul urmărește SmartRadio pe Facebook