Black Lives Matter: luptă anti-rasism sau spirit de turmă?

Tendința generației noastre de a adopta o idee la modă într-un anumit moment este îngrijorătoare.

Uciderea lui George Floyd este în mod evident o monstruozitate și trebuie pedepsită. Dar, acum câteva zile, puțini puteau arăta Minneapolis pe hartă și așteptam liniștiti redeschiderea teraselor. Dintr-o dată însă, am devenit activiști anti-rasiști, obsedați de ideea de dreptate socială, egalitate rasială, „privilegiul albilor”. Asta pentru că ne simțim cu adevărat implicați, sau pentru că nu mai știm să gândim altfel decât turma?

Rasismul este rău, violența este rea. Utilizatorii de Instagram știu deja acest lucru. Când distribuim aceste postări ne punem creierele în pauză, suntem invadați de un simț profund al narcisismului (măreția noastră sufletească este cea care ne emoționeaza, mai mult decât moartea lui Floyd) și abandonăm orice gândire critică.

Este o constantă din istorie, cele mai totalitare și mai violente mișcări s-au refugiat întotdeauna în spatele ideilor frumoase și au câștigat teren datorită idioților utili care le susțin.

Fără generalizari!

„Black Lives Matter”. Evident că viața celor de culoare contează, că rasismul este intolerabil, că cel care a fost călăul lui George Floyd trebuie pedepsit. Cu excepția faptului că Black Lives Matter, este, de asemenea, un slogan politic al extremei stângi americane, o stângă care încearcă să ne tragă înapoi cu ani în urma prin propunerea dezbaterii la nivel de “rase”, prin definirea fiecărui individ prin culoarea pielii lui, prin a face din “rasa” noastra o identitate – adica exact lucrurile contra carora adevărații anti-rasiști ​​au luptat zeci de ani.

Distribuirea postărilor unde non-albii sunt numiți „abuzați” nu este neapărat un progres. Imbătați de ideea superiorității noastre morale ne pierdem coerența ideologică. Rugămintea de a nu generaliza după un atac islamist devine datoria de a nu generaliza nici când vine vorba de crima comisa de un alb. Reducem totul la albi (neapărat rasiști) și negri (neapărat victime). Pe scurt, din conformism, ne facem idioții utili ai extremei stângi americane, importăm delirul lor identitar, nu acționăm deloc împotriva rasismului, ci invers.

De asemenea, contribuim la edificiul unei povești înșelătoare despre realitatea rasismului din Statele Unite. În 2019, la 10.000 de albi neînarmați arestați pentru crime violente, 4 au fost uciși. La 10.000 de cetățeni de culoare, 3 au fost uciși. Rasismul există și trebuie combătut dar aceste cifre arată că suntem departe de America complet rasistă despre care vorbesc postările de pe Instagram. Încurajând ideea că trăim în societăți în care rasismul este omniprezent, alimentăm un resentiment nelegitim care nu va face decât să sporească tensiunile dintre comunități și sentimentele negative ale celor pe care credem că îi apărăm.

Când rețelele sociale transmit doar somații ideologice…

Cel mai îngrijorător este faptul ca aceste mecanisme de conformism sunt aceleași indiferent de cauză. Fie că le spunem prietenilor să rămână acasă, că ne îngrijorăm în legătură cu incendiile din Australia sau că sprijinim libertatea de expresie, fenomenele la modă ne submineaza spiritul critic.

Dar aceasta este o constantă în istorie, cele mai totalitare și mai violente mișcări s-au refugiat întotdeauna în spatele ideilor frumoase și au câștigat teren grație unor idioți utili care le-au susținut, mai mult prin conformism decât prin convingere ideologică. Evident, anti-conformismul orb este și el tot un conformism ca oricare altul. Trebuie doar să ne păstram spiritul critic, să nu transmitem orbește tot ceea ce conține termenii egalitate, ecologie, justiție socială sau anti-rasism. Să ne asigurăm, de asemenea, că emoția noastră provine cu adevărat din ceea ce denunțăm si nu dintr-o conștientizare a superiorității noastre morale, a certitudinii noastre de apartenență la tabăra binelui.