Distanțarea socială, rezultatul unei societăți care fuge de realitate și de frustrările ei

Această pandemie a făcut o victimă neașteptată: vocabularul nostru. În ultimele săptămâni folosim cuvinte noi, aspre și metalice, care subliniază tectonica lumii din „era Covid”: măsuri de siguranță, distanțare socială… Viața profesională este acum organizată în jurul unei noi alternative: „la distanța” / „față în față”. Ceea ce se face de la distanță spre deosebire de ceea ce are loc fizic.

Noile tehnologii au dematerializat o bună parte din viața noastră. Chiar înainte de Covid-19 efectuam tot mai multe acțiuni prin intermediul tehnologiei. Inclusiv în viața noastră privată, între prieteni, iubiți și familie. Ne despărțim printr-un mesaj pe Whatsapp și concediem angajații prin Zoom. Expresia „hai să ne vedem” poate fi încă folosită dar acum desemnează o întâlnire virtuală pe platformele video. Riscul unei altercații în cazul unor certuri furtunoase este limitat.

Constrângerile legate de sănătate sunt atat de mari, frica este atât de prezentă, încât „distanța” tinde să devină normalitatea, iar „față în față” excepția. Pentru cât timp? „Munca la distanță” reduce timpul petrecut în transportul în comun sau în trafic. Dar de ce nu prea ne încântă acest lucru? Pentru ca este o formă de arest la domiciliu. Lumea pare atât de aproape și atât de departe în același timp.

Ce se va întâmpla cu relația noastră cu realitatea? Putem să ne temem că ne vom îndepărta si mai mult de ea. Cu noile instrumente de teleconferință creștem posibilitățile de evadare din realitate. În orice moment putem opri camera și „abandona conversația”. Nu mai trebuie să ne asumăm fizic cuvintele. Fizicalitatea dispare. Au apus zilele când o privire putea schimba un destin. Nu mai riscăm nici măcar să fim emoționați de un gest din partea celuilalt. „Dati-vă mâna”, se spunea altădată pentru a încuraja împăcarea. Acum este imposibil: măsurile de distanțare!

„Cruzimea adevărului”

„Omul se minte pe sine însuși pentru a nu vedea ce are în fața ochilor: realitatea pragmatică, cruzimea adevărului”, a scris filozoful Clément Rosset. „Cruzimea adevărului” asta este ceea ce morala acestei epoci nu vrea să vadă sub nicio formă. A inventat un nou limbaj pentru a compensa imperfecțiunile lumii noastre. Un fel de limbaj de protecție care să ne apere de frustrări.

Triumful „distanței” este perfect logic. Publicul s-a obișnuit cu ordinele guvernamentale în fața diferitelor tipuri de pericol. În toate circumstanțele acum este recomandabil să-ți vezi de drum. Un atac terorist? « Fugi! Dacă este imposibil, ascunde-te! » Un virus ? « Stai acasă ! » În general, trebuie să rămânem departe de viață. Să-ți mai risti pielea? Nici gând. Nici măcar cu gel dezinfectant.

Limbajul nostru a devenit glacial. Inimile sunt înghețate. E timpul să ieșim din casă.

Sursa: Le Point