Fratele lui Pablo Escobar dă în judecată Apple și cere 2,6 miliarde de dolari
Roberto Escobar dă în judecată compania americană Apple după ce hackerii i-au atacat cibernetic smartphone-ul IphoneX și au reușit să afle adresa unde locuiește.
Site-ul de divertisment TMZ spune că există documente care atestă că Escobar a dat în judecată gigantul american pentru suma de 2,6 miliarde de dolari.
El afirmă că hackerii i-au aflat adresa accesând aplicația FaceTime, apoi i-au trimis “o scrisoare în care îl amenință cu moartea”.
Escobar susține că un angajat Apple l-a asigurat că respectivul telefon este cel mai sigur din câte există pe piață.
TMZ notează că Roberto se ascunde acum, de teama unui atac. El a fost ținta mai multor atentate de asasinare de-a lungul timpului.
Roberto Escobar nu este la primul proces de acest fel. Anul trecut a câștigat trei milioane de dolari în urma unui proces prin care a redobândit drepturile pentru domeniul web PabloEscobar.com, momentan inactiv.
A amenințat că îl va da în judecată pe Elon Musk pentru că i-a furat ideea unui aruncător de flăcări. În plus, a deschis un proces de 1 miliard de dolari împotriva Netflix, pretinzând drepturi de imagine pentru serialul Narcos.
Dacă ti-a plăcut articolul urmărește SmartRadio pe Facebook