Trecuseră câteva ore de când ne învârteam ca nişte titireze triste.
Ştiam că lumea e pe ducă şi nu trebuia s-o scăpăm din ochi. Altfel am fi pierdut-o prin coclaurii cu nume evocatoare: Perfecţionării, Modestiei, Competiţiei, Existenţei, Speranţei, Năzuinţei, Idealului, Prevederii, Evoluţiei, Chibzuinţei. Am avut amândoi acelaşi gând: după ce ne vom îndeplini misiunea, o să ne facem inventatori de nume de străzi.
Poate chiar de aici ar trebui să începem – de pe Hărniciei, colţ cu Trompetului. Dacă adevărul ar fi putut salva lumea, Perfecţionării ar fi trebuit să se numească Ageamiilor, Modestiei – Fuduliei, Competiţiei – Şmecheriei, Existenţei – Supravieţuirii, Speranţei – Resemnării.
Pe Drumul Binelui, nu departe de strada Scumpiei, n-am mai putut să ţin în mine: „Trebuie să-ţi mărturisesc ceva. Pe declaraţie n-am mai trecut în clar motivul deplasării. Ai văzut ce-am păţit când ne-am dus la bancă. Aşa că am bifat doar punctul 8: <scopuri umanitare sau de voluntariat>. Ce poate fi mai umanitar decât să salvezi lumea, când nu te roagă nimeni (<voluntariat>)?”.
Motanul mi-a răspuns zbârlit: „Cum ce? Să n-o salvezi deloc!”.
Îl călcasem pe coadă: „Chiar n-am vrut să ne certăm…”.
„Îţi dai seama că o să ne oprească şi o să ne ceară atestatele?”.
„Care atestate?”
„Alea care fac dovada că putem salva lumea!”.
De data asta, m-am enervat eu: „Unde am fi ajuns astăzi, dacă toţi cei care au salvat lumea ar fi fost obligaţi să prezinte mai întâi un atestat?!”
„Pe vremea lor nu era stare de urgenţă!”
„Cu atât mai mult! Tocmai când e stare de urgenţă nu stai să te pierzi în detalii”.
Văzuţi prin pupilele dilatate ale băieţaşilor de după blocuri, eram ca două măşti purtate, dansând în bătaia vântului călduţ.
Dacă ti-a plăcut articolul urmărește SmartRadio pe Facebook