Orice hit în Box Office, care se respectă,
Caută să construiască o revenire perfectă,
Se fac continuări, prequel-uri, dezvoltări de miză,
Și se construiește o întreagă franciză.
Avem destule exemple în lume,
Au început cu niște filme bune
Și apoi au dezvoltat și căutat
Toate unghiurile de filmat și poveștile de prezentat,
Personaje introduse, reveniri spectaculoase,
Plot twist-uri compuse din situații spumoase,
Ce să mai?! S-a muls vaca pân’ la ultima picătură,
Unii au facut-o bine, alții au dat-o de bordură,
Războiul Stelelor, Armă mortală, Matrix, Terminator,
John Wick, Kill Bill, Misiune Imposibilă, Thor,
Și o grămadă de alte hit-uri din afară,
Au reveniri spectaculoase dar nimic nu se compară
Cu noi, cu România, the land of promise,
Și cu Arhiepiscopia din Tomis,
Care a anunțat că Paștele se reia și Iisus revine,
Într-o biserică, din Dobrogea, de lângă tine!
Cu entuziasmul spectatorului care adoră revenirile,
Cosmin Dominte – recunosc că mi-e un pic teamă să nu fie mai slab sequel-ul ca primul film dar… pumnii strânși, dom’ regizor, pumnii strânsi, my man!
Dacă ti-a plăcut articolul urmărește SmartRadio pe Facebook