9 observații de protest împotriva deciziei HBO Max de a retrage filmul „Pe aripile vântului”

Scriitorul Yann Moix a scris pentru Le Point un set de nouă observații prin care protestează împotriva deciziei HBO Max de a retrage filmul cult realizat în 1939, considerat „rasist”.

1.Adevăratul rău nu este rasismul. Adevăratul rău, adevăratul cancer, este frica. Teama de a trece drept rasist. Tot ceea ce se întâmplă acum trebuie citit în termeni de teamă. Am intrat în societatea de panică. Am intrat în epoca fricii. Ne era frică de vestele galbene, ne era frică de Covid-19, ne temem acum de manifestanții negri.

2.Cel care se teme să fie considerat rasist, poate că este. Cel puțin nu este foarte sincer față de el însuși. Se trădează prin panica, de parcă i-ar fi teamă să nu fie „cumva demascat”. Faptul că vrea să dea garanții ale non-rasismului său este un semn rău. Înseamnă că are îndoieli față de sine. Este ca cineva care ar fi mai politicos, mai atent cu o persoană de culoare decât cu un alb. Galanteria excesivă, de exemplu, este un fel de misoginie. Nu este vorba de a nega că există rasism, pentru că există. De asemenea, putem fi albi și să punem această luptă în fruntea preocupărilor noastre; dar ceea ce este îndoielnic este să vrei să-ți arăți cu orice preț certificatul de anti-rasist.

3.Îmi amintesc de Pierre Desproges, scriind: „Când un om negru spune că un om alb este prost, spunem că omul alb este prost. Când un bărbat alb spune că un om negru este prost, spunem că bărbatul alb este rasist. Fraza a fost scrisa în 1985. Și ne dă de gândit în 2020.

4.Deci, decizia HBO este prin excelență decizia Albului care nu e sincer cu el însuși. Care vrea să fie mai catolic decât Papa. A celui care, pentru a nu fi acuzat de rasism, face el primul pas. Am cam același dispreț față de rasiști ca și față de cei care se tem să treacă drept rasiști. Amândoi sunt lași; amândoi sunt nemernici; amândoi sunt slabi; amândoi au o proastă înțelegere a ceea ce reprezintă, ce ar trebui de fapt să fie umanitatea.

5.Să ne uităm la guverne. În special în Franța, unde cazul Floyd se confundă cu un alt caz, Traoré. Ministrul de Interne francez ia măsuri împotriva polițistului din Minneapolis. Dar polițistul este american. Guvernul nu cedează numai la presiunea de stradă din Franța, cedează presiunii străzii americane. Se pune problema oportunismului de panică. Problema luării deciziilor pe fondul fricii. Prin exces de slăbiciune. Slăbiciunea alimentează doar un lucru: ura.

6.A ceda în fața unei mulțimi de afro-americani care au revendicări înseamnă nesiguranță de sine. Faptul că mulțimea este de culoare nu înseamnă că mulțimea are dreptate. Întrebarea care se pune: o mulțime neagră este mai întâi un număr sau o culoare? Lovirea unui om negru pentru că este negru înseamnă rasism. Dar a ceda în fața negrilor pentru că sunt negri este pentru mine însăși definiția rasismului. A permite negrilor să participe la o demonstrație interzisă deoarece este o demonstrație a oamenilor de culoare este rasism. Rasism anti-negru. A fi mai rău cu un om negru decât cu un alb este rasismul anti-negru; a fi mai bun cu un om negru decât cu un om alb este tot rasism anti-negru. Rasismul constă în simplul fapt de a distinge o culoare, de a „vedea” culoarea. Rasialismul este rasism.

7.HBO greșește. Pentru că există mai multe straturi ale istoriei care se amestecă. Romanul “Pe aripile vantului” a fost scris în 1936, filmul datează din 1939. 1936 și 1939 sunt epoci rasiste. Aceștia sunt ani de rasism care tratează problema sclaviei. O epocă rasistă tratează anul 1861 cu propriile sale tropisme. O epocă care îi tratează prost pe negri, face un film în care vedem sclavi, adică negri maltratați. Prezentarea istorică a Nordului și a Sudului este idealizată. Cu siguranță. Fără îndoială. Dar ștergerea ei din viziunea publicului e o decizie tipică albilor. În plus, unui film, chiar istoric, nu i se cere să fie istorie. Nu este un document. Ce ar trebui sa facem? Inventăm mașina timpului și oprim filmarea?

8.În 1940, opt Oscaruri au fost acordate filmului Pe aripile vantului, filmul lui Selznick, în ciuda rasismului său. În 1940, a fost posibil ca filmul să fi fost premiat cu opt Oscaruri pentru rasismul său. Astăzi, un film va obține, evident, opt Oscaruri din motive simetric opuse. Îndrăznesc să spun că nu este mult mai bine. Pe de o parte, o viziune plină de prejudecăți; pe de altă parte, o viziune plină de resentimente. Că oamenii negri vor să-și ia revanșa pentru secole de groază, este bine; că vor răzbunare, nu. Luarea revansei înseamnă o rambursare; răzbunarea înseamnă a-i face pe alții să plătească. Albii din 2020 nu sunt responsabili pentru Oscarurile acordate unui film de albii din 1940. Așa cum nici albii din 1940 nu erau responsabili pentru sclavia din 1861.

Trebuie urgent să împiedicăm igienismul istoric. Nu curățăm istoria. Nu facem curățenie în evenimentele trecute cum facem curățenie în bucătărie, ca să eradicăm microbii. Prejudecata este o parte a istoriei, nu numai că face parte din ea, este o parte din ea; prejudecățile sunt uneori fundalul, iar alteori motorul. A interzice acest film înseamnă a elimina, ca un chirurg, ceea ce astăzi ni se pare melanom dar cândva era considerat o aluniță drăguță.

Nu putem preleva evenimente din trecut, să le facem biopsia cu anumite cunoștințele de astăzi pentru că ni se pare că insultă prezentul. Singura insultă pe care o provocăm umanității este manipularea moștenirii sale, dezinfectarea memoriei sale, curățarea istoriei sale. Vrem să eradicăm toate virusurile, inventând astfel o lume antiseptică, sortită unui viitor drăguț, instalat pe un trecut revizuit care, de acum încolo, va fi probabil pe placul tuturor. HBO insultă 2020 sub pretextul că 1940 insultă 1861. Este marșul oamenilor de culoare – dar în sens invers.

9.Pe aripile vântului este o ficțiune despre 1860. Dar este un document despre 1940.