4000 de celebrități au fost victimele pornografiei deepfake
- Channel 4 News a analizat 5 dintre cele mai vizitate site-uri web deepfake.
- Aproape 4.000 de persoane celebre au fost listate, dintre care 255 erau britanici.
- Printre victime se numără actori, vedete de televiziune și muzicieni.
- Chipurile victimelor au fost suprapuse pe materiale pornografice cu ajutorul inteligenţei artificiale.
Saga deepfake porn continuă. Aproape 4.000 de celebrităţi au devenitvictime ale pornografiei deepfake, 255 fiind britanice, scrie The Guardian. Ancheta vizează 5 siteuri care au primit 100 de milioane de vizualizări în decurs de trei luni.
Printre cele 4000 de celebrități se numără actori, vedete de televiziune, muzicieni şi YouTuberi. Chipurile acestora au fost suprapuse pe materiale pornografice cu ajutorul inteligenţei artificiale. Un exemplu este prezentatoarea Channel 4 News, Cathy Newman. Aceasta a declarat: „Mi se pare cu adevărat sinistru că cineva de acolo, care a pus toate astea cap la cap, pe care eu nu-l pot vedea, a creat această versiune falsă a mea”.
Începând cu 31 ianuarie, în temeiul Legii privind siguranţa online, partajarea unor astfel de imagini fără consimţământ este ilegală în Marea Britanie. Din păcate, crearea conţinutului nu este ilegală.
O consultare este în desfăşurare privind modul în care legea siguranţei online, care s-a confruntat cu numeroase întârzieri, va fi pusă în aplicare de către Ofcom, organismul de supraveghere a audiovizualului. „Înţelegem cât de dureros poate fi acest conţinut şi ne angajăm să ne bazăm pe protecţiile noastre existente pentru a ajuta persoanele care sunt afectate”, a declarat un purtător de cuvânt al Google.
Dacă ti-a plăcut articolul urmărește SmartRadio pe Facebook