231 medici din Romania şi Bulgaria au fost angajati de Austria
Medicii au zburat luni, 30 martie, către Austria, plecând de la Timişoara, respectiv Sofia.
231 de cadre medicale au zburat luni, 30 martie, către Austria, fiind angajaţi de către autorităţile din această ţară. Este vorba despre medici din România şi Bulgaria, scrie publicaţia Euractiv, care notează că aceştia au zburat cu chartere de la Timişoara, respectiv Sofia.
Autorităţile austriece spun că aveau nevoie urgentă de 70 de medici, dar au angajat mai mulţi ca „măsură de siguranţă”.
Christiane Teschl-Hofmeister, reprezentant regional din Niederosterreich, a vorbit pentru Radio Oe1: „Nu pot spune dacă această acţiune va rămâne singulară sau vom mai încerca să angajăm medici. Dacă nevoia o va cere, vom mai căuta cadre medicale disponibile”, a spus aceasta.
Dacă ti-a plăcut articolul urmărește SmartRadio pe Facebook