de Alexandru Anghel
O seară frumoasă de vară, cu agitație mare la porțile stadionului Lia Manoliu, care încă era în picioare. Nu am realizat atunci că seara aia avea să fie deschizătoare de drumuri. Pot spune că abia atunci, pe 23 iunie 2006, ne-am prins că ne plac concertele mari, concertele sold-out, care umplu stadioane. Ba poate, de ce nu, festivalurile.
A fost o vreme, după revoluţie, când lucrurile stăteau mult mai simplu la noi în ţară. În ceea ce priveşte categorisirea pe genuri, cel puţin: tinerii se împărţeau în rockeri, punkişti, repări şi depeşari.
Cristian Flueraru e unul dintre cei șase fani norocoşi Depeche Mode din lume care a apărut în documentarul trupei, Spirits In The Forest. Le-a plăcut atât de mult povestea lui încât au venit special să-l filmeze în România.
I-a ascultat prima dată în ‘90, la radio, înainte de a pleca la şcoală. Era clasa a 4-a şi spre surpriza lui, nu era singurul din şcoală lovit de microbul ăsta: se formase deja un club de depechari. În ‘93 şi-a cumpărat prima casetă originală Depeche Mode, din toate alocaţiile pe care le avea strânse, şi încă ceva în plus. Nu a rulat-o niciodată, de teamă să nu strice banda.
I-a văzut prima dată live abia în 2006, pe stadionul Lia Manoliu, chiar la primul concert Depeche Mode în ţara noastră. De atunci a fost la zeci de concerte, a închiriat autobuze alături de alţi fani şi a mers după artiştii preferaţi prin toată lumea.
Concertele de acasă au rămas însă mereu speciale pentru el. Nu a regăsit magia trăită la primul concert nicăieri în lume.
Am fost acasă la Cristi ca să-i aflăm povestea:
„Am 5 printuri ale coperţilor de la primele 4 albume, plus Black Celebration. Povestea cumpărării acestor printuri, partea ei frumoasă, e că mi-a permis să-l cunosc personal pe Brian Griffin, fotograful cu care au lucrat ei în prima parte a carierei. Am luat de două ori prânzul cu el la Londra„, ne introduce Cristi în universul creat în apartamentul său.
„În 2006, visul a devenit realitate. Fuseseră până atunci ceva zvonuri foarte vagi cum că ar veni în ’93, nu s-au concertizat. La fiecare turneu noi tot speram, neavând posibilitatea de a călători încă în afară. Când s-a anunțat în sfârșit că vin, ţin minte, absolut toţi pe care-i cunoşteam, din cartier, prieteni noi, prieteni vechi, toată lumea mergea la concert. Eram la câţiva metri de gaşca de la bloc, era foarte energetic, şi foarte emoţionat, să fie toată lumea acolo.
Pe lângă concertul în sine, m-a emoționat şi posterul făcut de cei din fan club. Scria ceva de genul, We’ve been waiting for you for a lifetime.”
În 2013, în drum spre un concert la Sofia, a avut parte și de o aventură. Una care l-a adus în sfârșit față-n față chiar cu Martin Gore, chitaristul și clăparul trupei: „Am plecat cu un microbuz închiriat care a ars, pe drum între Bucureşti şi Sofia, am ajuns acolo ca vai de noi şi a doua zi după concert am avut ocazia de a povesti, destul de mult, cu Martin, care ştia de la bodyguarzi toată povestea şi ne-a acordat 5 minute. După chestia asta mi-am zis, Eu ca fan, nu am ce să-mi doresc mai mult de atât„.
