Ce an! Totul începuse bine: pe 31 decembrie 2019 ne-am urat, ca de obicei, „La mulți ani și multă sănătate!”. Capricios, 2020 a decis altfel. În tranziția către noul an, noul coronavirus – care va fi numit SARS-CoV-2 mai târziu – este deja aici. Se mișcă fără zgomot prin orașul Wuhan, din China. În ianuarie, după ce a făcut primele victime, ne uităm la „misteriosul virus chinezesc” de departe, fără a bănui că în doar două luni și jumătate se va răspândi și va forța majoritatea statelor lumii să ia o pauză, izolându-se.
Covid-19 este, în mod evident, firul comun al anului 2020 – și va fi cu siguranță cel al anului 2021. Un virus care ne-a dat peste cap stilul de viață și care a făcut din 2020 anul în care ne-am pus masca pe față, am suportat tampoane înfipte în nări, am renunțat la îmbrățișările celor dragi, am renunțat, temporar, la ieșirile noastre la restaurante, baruri, teatru, cinematografe… 2020 este și anul Brexit, dar și un alt an nefavorabil pentru climă și planetă, cu dezastre naturale și industriale… Dar au existat și câteva vești bune. 2020 a fost plin de evenimente – te invităm să retrăiești în imagini câteva momente care au marcat 2020.
11 ianuarie – Un „virus misterios” circulă în Wuhan
La începutul lunii ianuarie se vorbește despre un „misterios virus chinezesc”, similar cu SARS, care face primele victime în Wuhan, China. Mai mulți pacienți provin din piața de pește din orașul cu 11 milioane de locuitori. În acest moment, nu se știe încă dacă noul virus este transmis între oameni sau dacă animalele sălbatice vândute pe piață reprezintă singurul vector.
14 ianuarie – Urșii koala, victimele incendiilor din Australia
Incendii gigantice au afectat Australia încă de la finalul lui 2019, ajutate de temperaturile ridicate și de o secetă severă. Opt milioane de hectare se transformă în cenusă în câteva luni. Impactul asupra vieții sălbatice este considerabil: într-un raport publicat în iulie, WWF estimează că trei miliarde de animale (mamifere, reptile, păsări etc.) au murit în incendii. Imaginile cu urșii koala răniți, rătăcind în pădurile de eucalipt carbonizat, adunați și apoi tratați în adăposturi, au emoționat lumea.
24 ianuarie – În fața coronavirusului, un spital construit în zece zile în Wuhan
Confruntate cu răspândirea epidemiei noului coronavirus descoperit la Wuhan, autoritățile chineze se angajează să construiască un spital de 1.000 de paturi pentru izolarea și tratarea bolnavilor. Începând cu 24 ianuarie, construcția spitalului va dura doar zece zile! Un al doilea spital cu 1.600 de paturi este, de asemenea, construit în grabă, în cealaltă parte a orașului. Cu toate acestea, autoritățile au întârziat să acționeze în fața apariției acestui nou virus, așa cum a recunoscut însuși secretarul local al Partidului Comunist. Oficial, Covid-19 ar fi ucis doar 4.775 de persoane în China.
31 ianuarie – Marea Britanie părăsește Uniunea Europeană
Pe 31 ianuarie, la ora 23:00 (ora Londrei), Marea Britanie părăsește oficial Uniunea Europeană. După trei amânări, este în sfârșit punctul culminant al alegerii făcute de britanici la referendumul din iunie 2016, cu trei ani și jumătate mai devreme… Mai durează încă unsprezece luni finalizarea acordului, încheiat in extremis înainte de sfârșitul perioadei de tranziție, la 31 decembrie 2020.
6 februarie – Temperaturi record în Esperanza, Antarctica
18,3 grade. Temperatura înregistrată pe 6 februarie 2020 la baza Esperanza din Antarctica, cea mai mare înregistrată vreodată pe continent. În aceeași zi, NASA a făcut această fotografie prin satelit a regiunii, arătând gheața care se topea. Recordul a fost bătut din nou pe 9 februarie, pe Insula Seymour: 20,75 grade. Potrivit raportului provizoriu al Organizației Meteorologice Mondiale, „2020 ar putea fi unul dintre cei mai fierbinți trei ani de pe planetă”.
9 martie – nordul Italiei este izolat
Prima țară europeană afectată de noul coronavirus venit din China, Italia, ia măsuri de carantină în anumite localități începând cu sfârșitul lunii februarie, extinse treptat în mai multe provincii din nordul țării. Pe 9 martie, carabinierii controlează granița dintre provincia Modena, în carantină, și Bologna. În aceeași seară, izolarea este extinsă în toată țara.
17 martie – Franța, țară fantomă
Confruntată cu extinderea virusului, Franța decretează izolarea națională. De marți, 17 martie, francezilor nu le mai este permis să părăsească locuința fără un certificat pe proprie răspundere. Parisul, ca multe orașe europene, are aerul unui oraș fantomă.
28 mai – Furia după moartea lui George Floyd în Statele Unite
Pe 25 mai, în Minneapolis (Minnesota, Statele Unite), George Floyd a fost ucis de un ofițer de poliție în timpul arestării sale. Ținut la pământ de genunchiul ofițerului de poliție, care îl apăsa în zona gâtului, el țipă în repetate rânduri că nu mai poate respira („I can’t breathe”). Arestarea tragică a acestui afro-american reînvie dezbaterile despre rasism în America. Timp de câteva săptămâni, zeci de demonstrații au avut loc în toate marile orașe din SUA, dar și din lume.
20 iulie – Masca obligatorie în locurile publice
Obiect de controversă și invidie, pe măsură ce stocurile mondiale s-au epuizat, declarată în primă fază inutilă de către Organizația Mondială a Sănătății, masca devine în cele din urmă accesoriul esențial al anului 2020. Multe orașe vor alege, de asemenea, să o facă obligatorie în spațiul public.
4 august – Beirut, distrus de o explozie
La ora 18:00, pe 4 august, a izbucnit o explozie puternică în portul Beirut. În cauză: 2.750 de tone de azotat de amoniu depozitate fără măsuri de precauție în port. Suflul exploziei sapă un crater de 120 metri diametru în port și devastează o bună parte a capitalei libaneze. Peste 200 de oameni și-au pierdut viața și câteva mii au fost rănite.
9 septembrie – Cer cu nuanțe apocaliptice în San Francisco
După Australia, vestul Statelor Unite este atacat de incendii fără precedent, ajutate de vânt, secetă record și temperaturi ridicate. Zeci de oameni și-au pierdut viața, în special în California și Oregon, cele mai afectate state. Peste trei milioane de hectare au ars plus miliarde de dolari daune materiale. Pe 9 septembrie, cerul din San Francisco, învăluit în fumul incendiilor, a luat un aer apocaliptic, devenind portocaliu.
7 noiembrie – Joe Biden câștigă alegerile prezidențiale din SUA
Pe 3 noiembrie, o Americă mai divizată ca niciodată merge la vot pentru a-și alege președintele. Pe de o parte, susținătorii democratului Joe Biden, care visează să pună capăt epocii lui Donald Trump. Pe de altă parte, cei ai președintelui republican, care doresc să-l păstreze la putere încă patru ani. Rezultatele sunt atât de strânse în unele state, încât este necesar să așteptăm câteva zile înainte de a putea proclama un câștigător, mai ales că tabăra Trump a lansat mai multe acțiuni legale pentru anularea buletinelor de vot primite prin poștă din cauza pandemiei. Victoria este înregistrată pe 7 noiembrie și sărbătorită de susținătorii săi, în timp ce Donald Trump încă refuză să recunoască înfrângerea. După inaugurarea din 20 ianuarie 2021, Joe Biden va avea sarcina dificilă de a încerca să reconcilieze aceste două tabere opuse și de a ridica o țară puternic afectată de pandemie.
27 decembrie – Europa vaccinată împotriva Covid-19
Dificil din multe puncte de vedere, anul 2020 se încheie cu o notă de speranță: cea a campaniilor de vaccinare începute în mai multe țări. Primele vaccinuri împotriva Covid-19 dezvoltate, testate și apoi validate de autoritățile sanitare în mai puțin de un an ar trebui să fie cheia ieșirii dintr-o pandemie care, în doar câteva luni, a adus lumea în genunchi.